Presedintele Consiliului Judetean Constanta, Horia Marius Tutuianu, a dispus de astazi, 8 iunie 2017, demararea unui audit intern in cadrul Teatrului de Stat. Va fi verificat atat circuitul documentelor, inregistrarile contabile, platile efectuate, cat si achizitiile realizate de catre aceasta institutie de cultura in ultimul an.
“Am stat de vorba ieri, atat cu artistii, cat si cu personalul administrativ. Mi-am dat seama ca exista o discrepanta intre aceste compartimente si as vrea sa identificam cauza problemelor. Imi doresc ca Teatrul de Stat Constanta sa functioneze la parametri maximi, iar constantentii sa se bucure de un act cultural de calitate. Am cerut compartimentului de Audit sa inceapa de astazi o verificare amanuntita a intregii activitati. Daca o sa consideram ca este nevoie de o regandire a organigramei, atunci nu vom ezita sa facem modificari. Cred ca este prioritar sa identificam care sunt cauzele acestei situatii”, a subliniat presedintele CJC, Horia Marius Tutuianu.
Presedintele Consiliului Judetean Constanta, Marius Horia Tutuianu s-a intalnit, miercuri cu angajatii Teatrului de Stat pentru a afla care sunt principalele probleme cu care se confrunta acestia.