Constanța a devenit un oraș mai mic decât Cluj-Napoca, Brașov sau chiar Borșa

Orașele se extind sau se contractă în funcție de mai mulți factori. De pildă, dezvoltarea industrială sau migrația. Un raport întocmit de Banca Mondială despre orașe-magnet scoate la lumină cifre îngrijorătoare pentru Constanța. Suprafața orașului a crescut cu 85 de hectare (de la 5957 în 1993 la 6042 în 2020). Între timp, am fost depășiți sau chiar surclasați. Borșa, din Maramureș, are o suprafață mai mare! Cluj-Napoca a plecat de la 3979 hectare în 1993 și a ajuns acum la 10.491. Brașov avea 3.506 ha, acum are 11.056.

Decalajul economic și dezvoltarea inegală a orașelor din România se reflectă în modelele de dezvoltare demografice și spațiale, creând diferențe mari între principalii poli de creștere economică – București, urmat de cele mai mari 7 orașe, orașele secundare mai puțin performante cu importanță regională și un număr mare de orașe de dimensiuni mici și medii cu o economie cu probleme, după cum se detaliază în raportul Orașe-magnet al Băncii Mondiale.

Mai jos aveți topul orașelor după mărimea suprafeței intravilane (click pe poză pentru a o mări).

Între performanța economică și calitatea vieții, a spațiului construit și a infrastructurii publice din centrul urban există o relație de tip cauză-efect, existența acestor elemente putând atrage atât investiții, cât și migranți. În general, orașele mari au instrumentele necesare pentru a soluționa problemele spațiale pe măsură ce apar, însă trebuie acordată mai multă atenție orașelor secundare mai puțin performante și orașelor mici aflate în scădere.

Citește și: Salariile în Constanța, mult sub media națională

Expansiunea spațială nu este legată exclusiv de tendințele economice și demografice pozitive, întrucât chiar și unele orașe mai puțin prospere sau dinamice au continuat să-și extindă masa urbană. Dezvoltarea neplanificată determinată de prețul terenurilor, accesibilitatea autovehiculelor pentru un număr tot mai mare de oameni, schimbarea nivelului de trai și a stilului de viață inclusiv prin preferința pentru locuințe mai mari (unifamiliale) în în zone mai liniștite și mai puțin poluate și creșterea mobilității clasei superioare și de mijloc contribuie la expansiunea zonei construite.

În această categorie sunt incluse orașe mari, cu o economie prosperă, unde dezvoltarea periurbană a avut loc în ciuda unui nucleu urban relativ stagnant, și chiar unele orașe mai mici, de exemplu, cele aflate în vecinătatea unui pol dinamic. Cluj-Napoca, Ploiești și Brașov sunt câteva exemple de poli de creștere cu cea mai rapidă expansiune, în timp ce Zalău și Târgoviște sunt exemple interesante de creștere a orașelor de dimensiuni medii.

Avem apoi orașele ”stagnante”: orașe mai puțin dinamice, a căror amprentă urbană a rămas relativ neschimbată în ciuda declinului demografic general (în această categorie sunt incluse orașele cu o modificare a suprafeței construite între -5% și 5%) .

Citește și: Populația Constanței îmbătrânește și scade. Declin mai accentuat la femei

În perioada 1990-2006 (considerată de tranziție), 17,5% dintre reședințele de județ puteau fi considerate stagnante. În perioada de după 2006 și până în prezent 27,5% dintre reședințele de județ au cunoscut o stagnare relativă: un procent ridicat este reprezentat de reședințele de județ mai mici și mai puțin dinamice, cu o expansiune limitată, cum ar fi Buzău, Reșița, Călărași, Slatina sau Deva, mai arată raportul MLDPA și Banca Mondială.

Configurația spațială a orașelor este într-o continuă schimbare, deoarece țesutul urban continuă să crească, să se contracte sau să se fragmenteze, la fel ca un organism viu. Transformarea urbană în România după 1989 nu a avut la bază o viziune cuprinzătoare asupra dezvoltării care să țină cont de punctele forte și provocările specifice fiecărui oraș; prin urmare, creșterea a fost mai degrabă una organică și necoordonată, în funcție de cerințele pieței și de inițiativa individuală, atât în interiorul, cât și în exteriorul limitelor administrative ale orașului.

Evoluția suprafeței construite este strâns legată de schimbările demografice și economice. Ca urmare a procesului de dezindustrializare de după prăbușirea regimului comunist și a scăderii severe a economiei din anii ’90, s-a putut observa o tendință dublă de migrație spre orașele prospere și de migrație inversă spre zonele rurale.

După anul 2000, în România se observă o creștere a migrației externe și a mobilității teritoriale a forței de muncă, Bucureștiul și cei 7 poli de creștere atrăgând majoritatea migranților – București este orașul cel mai atractiv, urmat de Timișoara, Cluj-Napoca și Iași, în timp ce Constanța și Craiova încearcă din răsputeri să-și păstreze atractivitatea.

România se confruntă cu un puternic declin demografic din cauza îmbătrânirii populației, a scăderii natalității și a migrației. Totuși, există câteva reședințe de județ unde populația a crescut. Printre orașele care au înregistrat o creștere a populației se numără trei dintre cele mai dinamice orașe – Alba Iulia, Cluj-Napoca și Sibiu, trei orașe din regiunea Moldovei – Iași, Suceava, Vaslui, dar și Bistrița – una dintre reședințele de județ mai mici. Este de remarcat faptul că un factor de creștere demografică în regiunile din Moldova este reprezentat de imigrația din Republica Moldova.

În același timp, orașele mici situate în imediata apropiere a unei reședințe de județ au continuat de obicei să crească. Câteva exemple excepționale din cele mai dinamice zone periurbane sunt Florești, situat în apropiere de Cluj-Napoca, a cărui populație a crescut de peste cinci ori față de cea raportată la recensământul din 1992, și Giroc, situat în apropiere de Timișoara, a cărui populație s-a triplat.