Astăzi, 29 Mai a.c., în „Sala Ovală” a Instituției Prefectului, a avut loc ședința lunară a Colegiului Prefectural, în cadrul căreia a fost prezentat modul în care s-au derulat, în anul 2023, Programele naționale de sănătate curative în județul Constanța, respectiv prezentarea indicatorilor, furnizorilor care derulează programele de sănătate, precum și a pacienților beneficiari.
Astfel, în conformitate cu prevederile H.G. nr. 423/2022 și ale Ordinului Președintelui CNAS nr. 180/2022 pentru aprobarea Normelor tehnice de realizare a Programelor Naționale de Sănătate Curative pentru anii 2022 si 2023, cu modificările și completările ulterioare, la nivelul județului Constanța, în anul 2023, s-au derulat 12 programe naționale de sănătate prin spitalele din județ și farmaciile cu circuit deschis, după cum urmează:
- Programul național de boli cardiovasculare:
- Implantare de stimulatoare cardiace;
- Intervenţii de chirurgie cardiovasculară – adulți;
- Intervenţii de chirurgie vasculară.
- Programul național de oncologie cu 4 subprograme:
- Subprogramul de tratament al bolnavilor cu afecţiuni oncologice;
- Sume pentru medicamente ce fac obiectul contractelor de tip cost-volum;
- Subprogramul de reconstrucţie mamară după afecţiuni oncologice prin endoprotezare;
- Subprogramul de radioterapie a bolnavilor cu afecțiuni oncologice realizate în regim de spitalizare de zi, pentru adulși și copii.
- Programul național de diabet zaharat
- Programul național de tratament al bolilor neurologice:
- Sume pentru medicamente ce fac obiectul contractelor de tip cost-volum.
- Programul național de diagnostic și tratament al hemofiliei și talasemiei :
- Hemofilie fără inhibitori – substituţia profilactică continuă;
- Hemofilie fără inhibitori- substituţia profilactică continuă -substituţia profilactică intermitentă/ de scurtă durată;
- Hemofilie fără inhibitori – substituţia profilactică continuă – tratamentul „on demand” al accidentelor hemoragice;
- Talasemie.
- Programul național de diagnostic și tratament pentru boli rare cu 14 subprograme :
- Boli neurologice degenerative/ inflamator-imune forme cronice;
- Boli neurologice degenerative/ inflamator-imune forme acute;
- Boala Fabry;
- Boala Pompe;
- Tirozinemie;
- Scleroză sistemică şi ulcerele digitale evolutive;
- Purpura trombocitopenică imună cronică la copii şi adulţi splenectomizaţi şi nesplenectomizaţi;
- Atrofie musculară spinală;
- Mucoviscidoză adulti si copii;
- Scleroză laterală amiotrofică;
- Fibroză pulmonară idiopatică;
- Distrofie musculară Duchenne;
- Angioedem ereditar;
- Limfangioleiomiomatoza.
- Programul național de boli endocrine
- Programul național de ortopedie:
- Endoprotezare;
- Implanturi de fixare.
- Programul național de transplant de organe, țesuturi și celule de origine umană
- Programul național de supleere a funcției renale la bolnavii cu insuficiență renală cronică
În cele 12 luni ale anului 2023, 43.249 de pacienți din județul Constanța au beneficiat de tratament în cadrul Programelor Naționale de Sănătate Curative derulate, după cum urmează:
- Programul național de boli cardiovasculare = 228 de pacienți
- Programul național de oncologie = 4605 de pacienți
- Programul național de diabet zaharat = 36258 pacienți
- Programul național de tratament al bolilor neurologice = 83 de pacienți cu scleroză multiplă
- Programul național de diagnostic și tratament al hemofiliei și talasemiei = 27 de pacienți cu hemofilie tratați și 6 pacienți cu talasemie
- Programul național de diagnostic și tratament pentru boli rare = 129 de pacienți
- Programul national de boli endocrine = 25 de pacienți
- Programul național de ortopedie = 593 de pacienți
- Programul național de transplant de organe, țesuturi și celule de origine umană = 140 de bolnavi posttransplant
- Programul național de supleere a funcției renale la bolnavii cu insuficiență renală cronică = 1155 de pacienți
Bugetele Programelor Naționale de Sănătate Curative aferente anului 2023:
- Pentru medicamentele utilizate în Programele Naționale de Sănătate Curative, creditele de angajament au fost cu 26,84% mai mari față de cele aferente anului 2022, reprezentând un buget anual de aproximativ de 253 de milioane de lei, în creștere față de 197 de milioane de lei alocate în anul 2022.
- Pentru materialele sanitare utilizate în Programele Naționale de Sănătate Curative, creditele de angajament au fost cu 8,75% mai mari decât cele din anul 2022, reprezentând un buget anual de aproximativ 8.657.000 lei.
- Pentru serviciile de dializă, bugetul alocat a fost mai mare cu 9,82% decât cel prevăzut în anul 2022, reprezentând un buget anual de aproximativ 52.000.000 lei.
- Creditele de angajament aprobate pentru subprogramul de radioterapie au fost mai mari cu 7,50% decât cele din anul 2022, reprezentând un buget anual de 18.848.000 mii lei.