Bolt, o platformă europeană de transport la cerere, a lansat serviciile de închiriere a trotinetelor electrice în Constanța, al treilea oraș după București și Cluj-Napoca.
Astfel, pe străzile din România sunt, în prezent, la dispoziția utilizatorilor, peste o mie de trotinete electrice Bolt.
„Constanța este unul dintre cele mai mari și mai dinamice orașe ale țării, lucru valabil pe tot parcursul anului, nu doar în sezonul estival. Adăugăm, de luna aceasta, la soluțiile de transport tradiționale, una menită să ajute constănțenii să evite aglomerația și să se deplaseze pe distanțe mici, la prețuri avantajoase. Momentan, lansăm trotinetele electrice, însă planurile noastre pentru Constanța nu se opresc aici. Vom fi un partener de mobilitate de încredere și de durată, nu numai pentru turiștii care vin vara din toată țara pe malul mării, ci mai ales pentru constănțeni, pe tot timpul anului.”
Cristian Sălceanu, Country Manager Bolt România
După două lansări al căror succes a depășit așteptările, la București și la Cluj-Napoca, Bolt aduce câteva sute de trotinete fiabile și ecologice, realizate de designerii proprii, și în orașul de pe malul mării.
Citește și: UBER a intrat pe piața din Constanța. Adio, taxi!
Deblocarea trotinetelor Bolt costă 2 lei, iar prețul curselor este de la 0,6 lei pe minut. Rezervarea și pauza sunt tarifate cu 0,5 lei/minut. Utilizatorii pot rezerva o trotinetă pentru maximum 10 minute. Bolt recomandă utilizatorilor să acceseze ”Modul începător” atunci când folosesc o asemenea trotinetă electrică pentru prima dată și să parcurgă setul de recomandări și măsuri de siguranță din aplicație. În plus, ei trebuie să se asigure că țin cont de limita de vârstă minimă necesară (16 ani) pentru utilizarea trotinetelor electrice, că dezinfectează mânerele acestora înainte de utilizare și că poartă cască de protecție. De asemenea, acestea trebuie să fie folosite de un singur pasager per cursă, fiind interzis accesul a doi sau mai mulți utilizatori pe o trotinetă.
Trotinetele sunt foarte ușor de folosit, rapide și ecologice. Fiind electrice, sunt o soluție optimă pentru cei care caută o variantă rapidă de a parcurge distanțe scurte, fără a apela la mijloacele publice de transport, mai ales în condițiile actuale, în care cu toții căutăm să evităm aglomerația. Trotinetele Bolt ating o viteză maximă de 25 km / h și pot merge până la 40 km cu un ciclu de încărcare, însă autonomia reală depinde de utilizare.
Citește și: De ce e Cluj-Napoca altfel FOTO VIDEO
Pentru a folosi trotinetele, constănțenii trebuie să instaleze aplicația de ride-hailing Bolt, pe care o pot descărca de pe Google Play sau Apple Store. După configurarea contului, vor vedea o pictogramă – trotinetă – în aplicație (colțul dreapta sus), după actualizarea acesteia. Atingerea pictogramei îi va duce în interfața de închiriere a trotinetelor. Trotinetele pot fi deblocate prin scanarea codului QR. La prima utilizare, aplicația arată instrucțiunile de folosire a acestora și cum să fie parcate în siguranță la final.
Trotinetele vor fi amplasate în hub-uri de transport și în alte locuri frecventate. La sosire, utilizatorii trebuie să parcheze trotineta într-un loc sigur de pe stradă, de preferință lângă un loc de parcare pentru biciclete. Trotinetele pot fi lăsate în zona marcată pe hartă, în aplicație. Dacă utilizatorul lasă trotineta în afara zonei desemnate, va fi penalizat cu suma de 150 de lei.
Trotinetele electrice contribuie la Green Plan al Bolt, angajamentul companiei pe termen lung de a reduce amprenta ecologică, prin adăugarea de vehicule electrice pe platformă. Trotinetele electrice Bolt sunt disponibile în prezent pentru utilizatorii din Portugalia, Spania, Suedia, Norvegia, România, Polonia, Slovacia, Cehia, Estonia, Letonia și Lituania.