Dacă nu ați văzut niciodată lupte tradițională tătărești, aveți ocazia să o faceți în acest sfârșit de săptămână. Pentru dobrogeni, de orice etnie ar fi, este un eveniment care trebuie urmărit cel puțin o dată în viață.
Sâmbătă, 14 septembrie, începând cu ora 16:00, Constanța va fi scena unei competiții sportive deosebite: „Turneul Campionilor” la lupte tradiționale tătărești KUREȘ. Evenimentul se va desfășura în Parcul Tăbăcăriei, în zona din spatele Restaurantului Zodiac.
Uniunea Democrată a Tătarilor Turco-Musulmani din România (UDTTMR), în calitate de organizator, împreună cu Primăria Municipiului Constanța, își propune să aducă în prim-plan tradițiile tătărești și să promoveze acest sport de luptă străvechi.
Competiția va include două categorii și promite să adune cei mai buni sportivi din zonă, fiind un eveniment dedicat atât tătarilor, cât și publicului larg interesat de tradițiile culturale și sportive ale comunității.
Participarea este deschisă publicului, care va putea asista la un spectacol plin de energie și tradiție, specific luptei Kureș.