Constanța la pas. Zona Casa de cultură. „După blocurile gri”

Fotografia de mai sus este făcută într-un din zonele cele mai bune ale municipiului Constanța: Casa de Cultură. Este zona din spatele blocurilor, lângă intrarea artiștilor.

Probabil că blocuri mai urâte nu vedem nici în cele sumbre ghetouri. Blocuri care îți aduc aminte de versurile BUG Mafia, „După blocurile gri, stăm noi, majoritatea”. Proprietarii apartamentelor și-au izolat exteriorul după bunul plac – unii da, alții nu – pentru că li s-a permis sau pentru că autoritățile au închis ochii. Aproape tot spațiul public este ocupat de parcări. Cum spuneam, e totuși o zonă bună pentru că are norocul de a avea un parc în apropiere. Ciopârțit, cu două biserici în el, dar totuși un parc.

Pietonii sunt nevoiți să meargă pe stradă, ca în majoritatea cartierelor din Constanța, de altfel, pentru că avem un oraș în care mașina este mai importantă decât omul care merge pe jos.

Se pot repara aceste lucruri? Numai în parte. Uitați-vă la aparatele de aer condiționat, la antena parabolică. Sunt chestiuni minore, la prima vedere, dar care nu ar trebui să fie permise.

Scriam, în trecut, despre o doamnă, proprietară de apartament în apropiere de Frankfurt, care a vrut să-și monteze un aparat de aer condiționat. A fost nevoită să citească o adevărată carte, de 60 de pagini. Cartea care îi spune cum trebuie să se comporte în blocul în care deține o locuință. Acolo a găsit și condițiile pe care trebuie să le îndeplinească pentru a instala o unitate de aer condiționat. Îi trebuie acordul tuturor proprietarilor din bloc. Permisiunea de a instala unitatea de aer condiționat trebuie să ia în considerare impactul zgomotului asupra vecinilor, curățenia și structura clădirii, potrivit Asociației Germane a Proprietarilor de Locuințe. Detalii AICI.

Când vom ajunge să cerem același lucru în România, vom începe să ne facem bine. Așa paria însă că majoritatea dintre noi nu dorește să ajungem acolo.

Vă recomandăm și:

Dezastrul dintr-o zonă scumpă a orașului Constanța surprins într-o singură fotografie


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

2 comentarii la “Constanța la pas. Zona Casa de cultură. „După blocurile gri”

  1. Sa presupunem ca apartamentele din bloc, cu exceptia celor de la ultimul etaj nu au nevoie de aparate de aer conditionat nici in lunile iulie si august.
    Dar, cu totul altfel se pune problema daca luam in discutie apartamentele de la ultimul nivel ( 4 sau 6 sau 10, etc.)
    Izolarea termica a cladirilor nu este un moft si autoritatile trebuiau sa fie active si sa sprijine asociatiile de proprietari ( cum s-a facut oriunde altundeva, dar la Constanta, nu). Asa ca nu e vorba de „inchis ochii”.
    Iar daca amintim de Germania, rezistenta termica a peretilor si a teraselor (la ultimul etaj) este cel putin dubla fata de a blocurilor din Ro facute in perioada 1980-2000 si chiar mai recent. Oare certificatul energetic este doar problema proprietarului ?
    Pieton vs. automobil : nu trebuie sa-i vedem ca fiind doua tabere diferite! La mine in zona sunt circa 400 apartamente si vreo 300 de autoturisme pe 270-280 locuri de parcare (inclusiv pe bulevardul care, vai (!), va intra in reabilitare. Care va fi conflictul anului?
    Se tot vehiculeaza ideea toxica cum ca ar fi prea multe masini. Se fac statistici care ne pun in coada Europei la numarul de victime din accidentele de circulatie ( cam 85 la 1 milion de locuitori). Dar, nici o informatie despre numarul de km de autostrazi la acelasi milion, capitol la care suntem tot codasi. Noroc cu unele tari care chiar nu construiesc autostrazi si ne ajuta sa nu fim chiar pe ultimul loc. Cred ca stam mai bine, in schimb, la km de autostada / 1 milion de autoturisme ( ca sa nu bagam aici chiar toate autovehiculele). Aici am fi undeva mai sus de jumatatea clasamentului!

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Cum s-a schimbat autoturismul în 136 de ani

mie apr. 21 , 2021
În 1885, Carl Benz construia „Benz Patent-Motorwagen”, recunoscută ca primul automobil produs în lume, dacă prin automobil înțelegem un vehicul cu propulsie proprie care are rolul de a transporta persoane. Costa, pe atunci, 600 de mărci germane imperiale, adică aproximativ 4.300 de dolari, la valoarea de azi a banilor. Karl […]
mercedes

V-ar putea interesa și: