Constanța. Patru supermarket-uri, la câțiva pași distanță: Kaufland, MegaImage, Penny și Lidl

O zonă din Constanța va avea una din cele mai mari concentrații de supermarket-uri pe metru pătrat. Patru magazine sunt sau vor fi construite la distanță de câțiva pași unul de altul. Se întâmplă în cartierul Inel 2.

Acolo există deja un MegaImage și un Penny (construit pe locul unei foste parcări). În prezent, se lucrează de zor pentru inaugurarea unui Kaufland. Autorizația de construire a fost emisă de Primăria Constanța pe 12 ianuarie 2023, după ce primarul anunțase că acolo nu se va construi niciun Kaufland și i-a numit pe cei care au anunțat informația „detractori”. Detalii aici: Magazinul Kaufland despre care primarul Constanței a spus că nu se va construi niciodată este aproape gata

Pe 22 februarie 2023, Primăria Constanța a emis o autorizație de construire și pentru un LIDL, aflat chiar lângă viitorul Kaufland. Acesta va fi ridicat în locul fostei piețe Brick, în timp ce Kaufland ocupă zona în care era o parcare, dar și teren de lângă.

Traficul în zonă va fi mult îngreunat. Primăria a acceptat ca cei care construiesc să amenajeze două noi sensuri giratorii. Sensurile vor fi realizate de Tomis General Contractor SA, iar apoi le va preda către Confort Urban, administratorul drumurilor din oraş.

Acestea nu sunt însă singurele magazinele din zonă. Foarte aproape se mai află magazinul Brick, deținut de oameni din fosta conducere a primăriei, câteva mai mici, dar și complexul comercial Marvimex. Pentru amatorii de chilipiruri, tot la doi pași distanță se află și o piață pe care localnicii o numesc „la ruși”. Condițiile de vânzare nu sunt deloc ce trebuie pentru un comerț modern.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

16 comentarii la “Constanța. Patru supermarket-uri, la câțiva pași distanță: Kaufland, MegaImage, Penny și Lidl

  1. Sunt niste IDIOTI, in loc sa decongestioneze traficul auto in oras, sa faca spatii verzi, sa mute toate magazinele Mari la marginea orasului, Primaria se bucura la niste bani.
    Rusine

  2. Asa ceva se poate întâmpla doar în România!
    Traficul în zona , pe strada Eliberării este oricum greoi. Îmi imaginez cum va fi după ce vor începe sa funcționeze cele doua noi marketuri .
    Locuiesc în imediata vecinatate a acestora. Nu avem nici măcar un parc în zona, nu exista locuri de joaca pentru copii, strada Eliberării are doar o banda pe sens , spatii verzi inexistente, mulți copaci au fost tăiați de primărie sau rupți de furtună, în schimb avem supermarketuri din plin!
    Nu aș avea obiecții dacă pe rafturile acestora marfa produsa în România ar fi preponderenta dar avem parte de produse de import cu o calitate inferioară !
    Oare cata șpagă au primit cei ce au autorizat construcția și funcționarea?

  3. Las ca’i bine! Crește prețul la apartamente și la chirii!! Va fi cel mai tare cartier din oraș!!

  4. @DE LA ACEȘTI „CONDUCATORI” TRĂDĂTORI,OBEDIENȚI,IMPOSTORI,INCOMPETENȚI,UCIGAȘI DE ROMĂNI,CARE ÎNDE
    PLINESC CU URĂ ȘÎ TICĂLOȘIE ORDINUL DAT DE CATRE DUȘMANII
    ROMĂNIEI(SUA,ISRAEL,AUSTRIA GERMANIA,UCRAINA,UNGARIA)CA EA SĂ FIE DESFIINȚATĂ PENTRU RESURSELE EI,IAR ROMANII SĂ FIE TRANSFORMAȚI IN SCLAVI.
    ACESTA ESTE PLANUL ASASINI
    LOR ECONOMICI AI ROMANIEI,
    PLAN PE CARE ĂL SIMȚIM CU TOȚII PE PROPRIA PIELE, CU CELE MAI MICI SALARII SI PENSII SI CELE MAI MARI PREȚURI DIN EURO
    PA.
    DIN ROMANIA SUNT SUSTRASE ȘI EXTRASE ANUAL RESURSE,PLUS
    VALOARE,CREIERE(medici,specia
    liști,olimpici),MUNCITORI DE INAL
    TĂ CALIFICARE,CEREALE,FRUCTE
    DE PĂDURE,APE MINERALE care în SUA costă 15 $ /litrul iar noi le vindem cu 20 cenți,etc.
    SUMA TOTALĂ A VALORILOR CE SUNT FURATE DIN ROMANIA ÎN FIECARE AN ESTE DE 420 MILIAR
    DE DE EURO, IAR NOI NE PLOCO
    NIM LA UE PENTRU 2/4 miliarde ANUAL.
    MARȘ JAVRELOR TRĂDATOARE !

    1. Al cui troll mai ești și tu, „patrihotule” mult prea înflăcărat ce ești? Dacă n-ai fi atât de agramat, mai că te-aș crede! Se vede că ți-ai primit solda de la „prietenii” dragi ai României, rușii, care ne vor numai bine, spre deosebire de cei enumerați de tine, care ne „urăsc” de moarte… Marș în Siberia, netrebnicule!

    2. Bravo. Ai pus punctul peI. Ai dreptate, din 90 încoace am avut la guvernare numai nemernici și trădători.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Asociația Elevilor din Constanța are un nou birou de conducere

lun ian. 15 , 2024
În data de 14 ianuarie, membrii Asociației Elevilor din Constanța s-au reunit în cadrul ședinței Adunării Generale, organul suprem de luare a deciziilor, prilejuită de organizarea alegerilor pentru cele cinci posturi vacante ale funcției de vicepreședinte. Astfel, noul birou de conducere al AEC este format din: ,,Îmi doresc ca următorul […]

V-ar putea interesa și: