Joi, 07 iulie, la sediul Administrației Porturilor Maritime S.A. Constanța, a avut loc întâlnirea tehnică dintre reprezentanții Constanța Port Business Association (CPBA) și secretarii de stat în Ministerul Transporturilor: Ion Popa, responsabil cu sectorul transporturilor navale și Stelian Bogdan Mândrescu. Pe agenda întâlnirii s-au aflat teme de interes major referitoare la cel mai valoros obiectiv din sistemul național al transporturilor din România: Portul Constanța. Dialogul dintre reprezentanții operatorilor și delegația ministerială a avut loc în siajul discuției purtate miercuri, 06 iulie, cu ministrul transporturilor Sorin Grindeanu.
„Importanța Portului Constanța a crescut în contextul războiului din Ucraina, accentuându-i rolul strategic în rețeaua internațională (și mai ales europeană) a transporturilor. Nevoia de acomodare a volumelor mari de mărfuri a atras atenția Guvernului și, pentru prima oară în ultimii 30 de ani, se încearcă găsirea unor soluții la probleme formulate în mod repetat de-a lungul ultimelor decenii, ca de pildă: nivelul Dunării și refuzul categoric al părții bulgare de a draga sectoarele de Dunăre din responsabilitate, limitele economiei de piață în ceea ce privește mărfurile din amonte și mărfurile din Ucraina, proiectele cu finanțare europeană, viziunea de dezvoltare a portului Constanța.”, au precizat reprezentanții CPBA, printr-un comunicat de presă.
Pe parcursul întâlnirii, deși reprezentanții Portului Constanța au manifestat deschidere, aceștia s-au confruntat cu o înțelegere deficitară a problematicii din partea secretarului de stat S. B. Mândrescu, care a tratat întrevederea cu superficialitate, spun aceștia.
„Obiectivul unor asemenea reuniuni este de a schița viitorul industriei portuare din România, al cărei fanion rămâne portul Constanța. Mii de locuri de muncă și procente din PIB-ul României depind de realismul manierei în care sunt tratate aceste problematici. Singurul mod în care putem obține rezultate pozitive derivă dintr-un parteneriat onest între CPBA și reprezentanții autorităților publice pentru dezvoltarea acestui domeniu de activitate. CPBA își exprimă disponibilitatea la dialog susținut și încrederea că viitoarele sesiuni de lucru vor aduce salutarele beneficii pentru economia românească.”, se mai arată în comunicat.
Constanța Port Business Association este asociația care are printre membrii săi cea mai mare parte a operatorilor portului Constanța. Profilul statistic al asociației este conturat din: 500 de milioane de euro cifră anuală de afaceri cumulată, peste 5.000 – numărul locurilor de muncă directe, milioane de euro investiții în terminalele operate în portul Constanța. Membrii asociației derulează volume de trafic cifrate la milioane de tone anual. Avem astfel imaginea importanței operatorilor portuari din Constanța în cadrul sistemului național de transport, importanță accentuată azi, când volumele suplimentare generate de conflictul din Ucraina trebuie gestionate optimizat.