Lausanne este un oraș cam de două ori mai mic decât Constanța, care are însă norocul să se afle în Elveția, o țară bogată, în care trăiesc oameni care iubesc natura, spațiile verzi.
În 2017, în Lausanne s-a inaugurat un acvariu modern, mare, o adevărată atracție turistică. Este amplasat la o margine a orașului. Elvețienii au construit o linie de tramvai care circulă regulat, la câteva minute, două sau trei, dacă îmi aduc bine aminte, și care ajunge fix la acvariu. La doi pași de intrare. Evident, pentru cei care vor să meargă cu mașina, există parcări generoase. E loc destul.
În Constanța, oraș care duce o lipsă de spații verzi, se dorește construirea unui acvariu. Politicienii din Constanța nu au ales însă o zonă mai depărată de centru, ci un spațiu verde dintr-una aglomerată, mai exact din parcul Tăbăcărie.
„Betonăm cu avânt spații verzi. Ultimele. S-a emis autorizație de construire pentru acvariu nou în parcul Tăbăcărie, zona complexului muzeal. Mii de metri pătrați. Chestia asta seamănă foarte mult cu Miniature Park cu care voia Merlă să betoneze același parc în 2018. Atunci i-a spus instanța să își vadă de treaba ei, că nu mai poate betona suplimentar parcul, că e deja betonat mai mult de 10% și ăsta-i procentul maxim pe care îl permite legea.
Și atunci, ca și acum, agenția pentru protecția mediului, cea care trebuia să spună NU proiectului tocmai pentru că se betonează peste ce permite legea, a dat aviz favorabil proiectului.
Poate ne ajută candidații de toate felurile, oameni cu galoane, influență și poziții politice înalte să rezolvăm problema asta, în loc doar să ne arate ce vedem toți sau să se fugărească prin oraș.”, a scris Felicia Ovanesian, fost city manager, pe pagina sa de Facebook.
Aceasta subliniază că nu este sunt împotriva acvariului, dar nu îl vreau pe spațiu verde. În opinia sa, autoritățile puteau cumpăra teren, dacă nu au deja, nu să ne distrugă ultimul parc.
„Până nu o să scăpăm de toți maimuțoii ăștia puși politic peste tot, nu ieșim din mizerie. Și mă refer în primul rând la șeful agenției pentru mediu, care a dat avizul fără de care nu s-ar putea construi. Dar și la arhitectul șef și primar. Că doar primarul, cu asociația sa a anulat betonarea lu” Merlă. Bine, eu cu asociația primarului.”, a mai spus Felicia Ovanesian.
Recomandare: Ion Dumitrache: „În patru ani, aș face orașul ăsta Lausanne, dar nu voi candida”. De ce nu îl cred
Actualul Acvariu, închis până la vară
Pe data de 24 februarie 2023, reprezentanții Complexului Muzeal de Ştiinţe ale Naturii (CMSN) anunțau că Acvariul de pe faleza Cazinoului din Constanța este închis pentru efectuarea unor lucrări de mentenanţă. Căzuse o bucată din tavan.
Este închis și azi și nu va fi redeschis prea curând.
Reprezentanții Consiliului Județean Constanța au declarat, pe 21 decembrie, că, din cauza schimbărilor legislative recente, Complexul Muzeal de Științe ale Naturii nu a putut efectua o expertiză structurală la clădirea care adăpostește Acvariul din Constanța.
„La începutul anului 2024, în cazul în care legislația o va permite, va fi realizată această expertiză, ce necesită o lună, urmată de demararea lucrărilor. Se estimează că, în funcție de concluziile experților, Acvariul ar putea fi redeschis până la sfârșitul lunii august.”, spun cei de la CJC.
Un acvariu e bine venit.
Betonați toată țara că voi oricum stați mai mult pe la Bruxelles,Nisa, ,Londra sau America. Trebuie să lăsați totuși cimitirele! Nu de alta dar când ” treceți pragul” să nu vă sape mormântul cu picamerul.
Acvariul trebuie mutat ca sa faca loc unui club cu restaurant, extins si supraetajat ca sa nu se mai vada Cazinoul proaspat renovat. Chiar si o pasarelă sa treca nuntasii direct de la masa cu sarmale la masa de ruleta sau blakjack. Pe sunet de manele.
de ce nu demoleaza mallul din Tabacarie sau macar parcarea?
Ca i-a adus Mazare si alti golani ce au fugit peste mare?
Sau demolati primaria ca ne mananca banii degeaba!
grije, sa nu va construiasca vre-o fabrica, Doamne-fereste!
Parcul Tabacarie, se pare, stă în gâtul tuturor administrațiilor locale. Este singurul parc al orașului și vor să-l distrugă cu orice preț. De ce?
Parcul Tabacarie, se pare,stă în gâtul tuturor administrațiilor locale, perindate după ’89. Este singurul parc al orașului și vor să-l distrugă. De ce?