O delegație condusă de domnul François Cuillandre, primarul orașului Brest din Franța, a vizitat municipiul Constanța în perioada 30 octombrie-2 noiembrie 2024, cu scopul de a celebra cei 31 de ani de la semnarea Protocolului de Înfrățire dintre cele două orașe (22 mai 1993). Domnul primar Cuillandre a fost însoțit de Fortuné Pellicano, viceprimar, Sylvie Carriou, președintele Asociației de Prietenie Brest-Constanța, și Tino Kerdraon, întemeietorul și primul președinte al asociației.
Cu această ocazie, au fost organizate evenimente aniversare, alături de partenerii instituționali care au contribuit la dezvoltarea relațiilor de colaborare Constanța-Brest de-a lungul timpului, au fost realizate vizite la obiective de investiții din municipiu, la instituții partenere și la centrul de integrare manageriat de fundația World Vision România.
Astfel, în data de 31 octombrie 2024, la Muzeul Național al Marinei Române, a fost organizată o expoziție de fotografie cu tema „Omul și marea”, fiind expuse lucrări ale copiilor de liceu din județul Constanța care au fost declarate câștigătoare în cadrul concursului cu același nume organizat de Colegiul Național „Mircea cel Bătrân” Constanța, cu sprijinul Alianței Franceze Constanța, în perioada 2020-2024.
De asemenea, evenimentul a fost completat de expoziția cu tema Anatole Magrin, pusă la dispoziție de domnul Gabriel Nicolae, președintele Societății Culturale „Magrin 1878”. Amintim că Anatole Magrin a fost o personalitate a Dobrogei, fotograf francez și consul onorific al Franței la Constanța în perioada 1914-1928, care a iubit Dobrogea și a realizat fotografii spectaculoase ale regiunii, pentru care a fost decorat de către M.S. Regele Carol I cu ordinul Coroana României în 1898. În 1926, Magrin a fost decorat de M.S. Regele Ferdinand I pentru activitatea sa diplomatică.
Un al doilea eveniment aniversar, intitulat sugestiv „Constanța – Brest, 31 de ani de relații bilaterale. Priorități ale viitorului” a avut loc vineri, 1 noiembrie 2024, la Muzeul de Artă, în prezența reprezentanților Ambasadei Republicii Franceze în România, Consulatului Onorific al Republicii Franceze la Constanța, Alianței Franceze, instituțiilor de învățământ bilingve din oraș, DGASPC Constanța, Universității „Ovidius” din Constanța și ai unor instituții culturale din municipiu. Alături de primarii celor două orașe înfrățite, Vergil Chițac și François Cuillandre, au luat cuvântul în cadrul evenimentului membrii fondatori ai Asociației de Prietenie Brest-Constanța și cei care și-au adus contribuția la dezvoltarea relațiilor de cooperare dintre cele două orașe în domeniile educației, culturii, asistenței sociale. Au fost evocate începuturile relației bilaterale Constanța-Brest, dar s-a discutat și despre viitorul acestei relații și proiecte care pot fi realizate în viitor. Cu această ocazie, copii talentați ai Colegiului Național de Arte „Regina Maria” au performat la vioară, pian și violoncel în fața oaspeților.
De asemenea, în timpul întâlnirii oficiale dintre primarii celor două orașe, s-a făcut schimb de informații despre proiectele de dezvoltare aflate în derulare în Constanța și Brest, și s-a convenit ca relațiile bilaterale să fie dezvoltate în perioada următoare în domenii precum educație, cultură, administrație locală, dar și efectuarea de schimburi de bune practici sectoriale.