Constanța va avea un nou parc. Nu este meritul autorităților locale, ci al unei asociații neguvernamentale, Constanța Restart, a omului care o conduce, care a avut ideea și care a muncit mulți ani pentru a o duce la îndeplinire, avocatul Cătălin Filișan, și a Universității Ovidius.
Este vorba despre Parcul Ovidius situat în Campusul Universității Ovidius Constanța.
Asociația Constanța Restart și Universitatea Ovidius Constanta organizează sâmbătă, 5 iunie, de la ora 12, evenimentul de inaugurare.
„În viață trebuie să înveți, să muncești, să iubești, să construiești, să îi înveți pe cei de lângă tine, să lupți, să admiri viața și să dai viață și, în final, să mori. Noi acum construim. Am terminat Ovidius Park.”, a scris Cătălin Filișan pe pagina sa de Facebook.
Lucrările au început din 2019. Cătălin Filișan și circa 1000 de voluntari au plantat, pe 23 martie 2019, 200 de copaci în fața Universității „Ovidius“, zonă care va contura viitorul parc din municipiul Constanța.
Universitatea „Ovidius“ Constanța a primit autorizație de construire de la Primăria municipiului Constanța privind amenajarea spațiilor verzi și a mobilierului urban pentru Ovidius Park, acum aproximativ un an. Conform portalului municipalității, a fost eliberată la data de 27 ianuarie 2020 autorizația de construcție nr. 179 pentru Universitatea „Ovidius“ Constanța, pentru proiectul menționat.
Terenul are circa 1,2 hectare.
Vă recomandăm și:
VIDEO Iată cum arată parcul promis de Felicia Ovanesian acum 4 luni
Sursă foto: Facebook/CatalinFilisan, Constantarestart
asa s-a facut si parcul tabacariei S-a muncit mult Acum cine vrea sa construiasca ceva in el ar trebui sa ceara voie pensionarilor ca ei sint acum cei care si-au ruppt oasele acolo