Constănțenii au decis pe ce vor să se cheltuie o parte din banii lor

Unul dintre proiecte se numșete „Pisici în copaci”. Proiectul vizează protejarea pisicilor comunitare, a mediului, îmbunătățirea aspectului spațiilor verzi nefolosite și crearea unei comunități de voluntari care se implică activ în orașul Constanța.

Al doilea proces de bugetare participativă a luat sfârșit. Florin Cocargeanu, consilier municipal USR, care s-a bătut pentru acest proiect, a anunțat că voturile voastre au făcut câștigătoare 9 proiecte:

1. Reabilitare parțială instituție de învățământ – Piața Chiliei;

2. Semnalizare vestigii antice zona Mozaic;

3. Un curcubeu de fericire prin zâmbete de copii;

4. Hub educațional;

5. Pisici în copaci;

6. Parc tematic cu punerea în valoarea a valului mare de pământ;

7. Centru social pentru persoanele cu dizabilități;

8. Amenajare parc Carol I;

9. Învățăm şi ne jucăm.

„Cred cu tărie că proiectul „Tu decizi pentru Constanța” este un mecanism important pentru felul în care orașul se poate transforma. Pe lângă faptul că încurajează cetățenii să identifice neajunsurile comunității în care trăiesc și să propună proiecte care le sunt benefice, bugetarea participativă contribuie și la descentralizarea deciziei publice în favoarea cetățenilor. Primarul Vergil Chițac trebuie să înțeleagă că cetățenii merită să fie implicați în luarea deciziilor cu privire la felul în care este cheltuit bugetul local și să faciliteze implementarea tuturor proiectelor declarate câștigătoare. Constănțenii au votat ideile și proiectele altor constănțeni, primarul trebuie să le pună în practică.”, a declarat Florin Cocargeanu.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

2 comentarii la “Constănțenii au decis pe ce vor să se cheltuie o parte din banii lor

  1. 3. Un curcubeu de fericire prin zâmbete de copii; = hmmm
    4. Hub educațional = ceva,un hub,stiti voi
    5. Pisici în copaci; = protejarea pisicilor comunitare !!

    S-ar putea sa gresesc daca spun ca „este uimitor ca pentru proiectele astea se gasesc bani de fituit”?
    In acelasi timp, Primaria nu are bani sa indrepte trotuarele din cartierul meu.

  2. Primaria inventeaza foua-trei proiecte prin care pot pradui banii si constantenii aleg intre ele! Asa considera chitac ca lasa constantenii sa se implice! Credeti ca ar vota cineva pisici in copac dc ar avea de ales adunarea cainilor comunitari? Semnalizarea mozaicului?Sau celelalte mizerii la preturi exorbitante? Dc vrea sa ne implice, sa venim noi cu sugestii!

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul următor

Un val de aer rece din Siberia va lovi România, viscol în sud-est

mie dec. 6 , 2023
Temperaturile scad brusc în toată țara. Meteorologii se așteaptă la minime de până la – 12 grade. Va ninge inclusiv în București, iar sud-estul țării va fi din nou afectat de viscol, a spus meteorologul Gabriela Băncilă, potrivit digi24.ro. Comparativ cu alte ierni, pătrunderile maselor de aer mai rece, care se suprarăcește în […]

V-ar putea interesa și: