Copiii ar putea fi obligați să le plătească pensie părinților care solicită. În caz contrar, vor face închisoare

pensionari batrani

Copiii ar putea fi obligați să le plătească pensie părinților care solicită, dacă un proiect de lege depus de 10 deputați PSD, la Senat, va fi adoptat. În cazul în care acest lucru nu este posibil, obligaţia va reveni nepoţilor sau strănepoţilor majori. Sancţiunea prevăzută în proiect pentru neîndeplinirea acestei obligaţii merge până la 3 ani de închisoare.

În primul articol se prevede că „prezenta lege reglementează, exclusiv, raporturile juridice, morale şi materiale între rudele în linie dreaptă, respectiv între copii şi părinţi, copii şi bunici, copii şi străbunici din aceeaşi familie, drepturile şi obligaţiile de întreţinere reciproce”, scrie News.ro.

Actul normativ stabileşte însă o serie de drepturi ale părinţilor, care se aplică şi bunicilor şi străbunicilor, iar în ceea ce priveşte obligaţiile se precizează că acestea sunt reglementate de Codul Civil.

Astfel, părinţii au dreptul să-şi educe copiii „cum consideră de cuviinţă”, „au dreptul de a alege felul educaţiei care urmează să fie dată copiilor”, „ au dreptul la o existenţă demnă” şi la „respect şi recunoştinţă din partea copiilor, fără nicio condiţie sau restricţie”.

Potrivit proiectului, intitulat „Legea recunoştinţei între generaţii”, copiii majori apţi de muncă sunt obligaţi să-şi întreţină şi să-şi îngrijească părinţii inapţi de muncă, aflaţi în dificultate, necesitând sprijin material”.

„Dacă nu există un contract scris, ori testament, privind întreţinerea părinţilor inapţi de muncă, sau care se află în dificultate şi necesită sprijin material, problema achitării pensiei de întreţinere de către copiii majori se soluţionează pe cale amiabilă între părţi”, se arată în proiect.

Cuantumul pensiei de întreţinere se stabileşte de instanţa judecătorească într-o sumă bănească fixă plătită lunar, ţinându-se cont de starea materială şi familială a părinţilor şi a copiilor, precum şi de alte împrejurări relevante. Cuantumul întreţinerii datorate de copii pentru părinţii lor, împreună cu întreţinerea datorată altor persoane nu poate depăşi o cincime din venitul net lunar al celui obligat să plătească.

Părinţii vitregi inapţi de muncă, care necesită sprijin material, în imposibilitatea întreţinerii lor de către copiii lor fireşti, au dreptul la întreţinere de la copiii vitregi majori apţi de muncă.

Copiii ai căror părinţi sunt decăzuţi din drepturile părinteşti nu au obligaţi de întreţinere a acestora.

Bunicii / străbunicii inapţi de muncă, care necesită sprijin material, în imposibilitatea întreţinerii de către copii, au dreptul la întreţinere de la nepoţii majori apţi de muncă. Prevederile se aplică în mod corespunzător şi străbunicilor.

Fapta unei persoane care încalcă cu vinovăţie prevederile legi constituie infracţiune şi se sancţionează conform dispoziţiilor art. 305 din vechiul Codul penal (378 din noul Cod penal)

Articolul 378 din Codul penal se referă la abandonul de familie: Săvârşirea de către persoana care are obligaţia legală de întreţinere, faţă de cel îndreptăţit la întreţinere, a uneia dintre următoarele fapte: a) părăsirea, alungarea sau lăsarea fără ajutor, expunându-l la suferinţe fizice sau morale; b) neîndeplinirea, cu rea-credinţă, a obligaţiei de întreţinere prevăzute de lege; c) neplata, cu rea-credinţă, timp de 3 luni, a pensiei de întreţinere stabilite pe cale judecătorească, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.

Iniţiatorii susţin, în expunerea de motive, că „necesitatea unui astfel de demers s-a născut din analiza contextului actual în care se află societatea românească, în care familia – ca nucleu de bază al societăţii – este supusă unor profunde şi nedorite perturbaţii asupra unităţii şi solidarităţii necesare asigurării existenţei şi continuităţii în spaţiul naţional românesc”.

În aprilie 2019, Liviu Dragnea le-a dat exemplu de bunăstare a pensionarilor pe mătușile lui Codrin Ștefănescu! Dragnea a spus că românul călătorește tot mai mult și iese tot mai des la restaurant, fapt care atestă, în viziunea liderului PSD, că românii au tot mai mulți bani. Exemplu sunt date mătușile lui Codrin Ștefănescu, „persoane educate, care nu obisnuiau să iasă la restaurant”, dar care acum ies mereu să mănânce în oraș și spun că nu mai le e frică pentru ziua de mâine și nu mai sunt nevoite ca să aleagă între „medicamente și pastile”.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Președintele PNL Constanța, deputatul Bogdan Huțucă: PSD tratează limba română ca pe o marfă politică

joi iul. 4 , 2019
Președintele PNL Constanța, deputatul Bogdan Huțucă, a declarat astăzi, printr-un comunicat de presă, că PSD tratează limba română ca pe o marfă politică. „PSD a folosit în cadrul negocierilor cu UDMR limba română ca pe o marfă la care se poate renunța oricând dacă interesele politice și de clan o […]
bogdan hutuca

V-ar putea interesa și: