Copiii nevaccinați nu vor mai avea voie să intre în școli de stat

vaccinCopiii care nu sunt vaccinaţi nu vor mai putea intra în colectivităţi în unităţi de învăţământ de stat.

Anunţul a fost făcut de ministrul Sănătăţii, Florian Bodog, care a subliniat că că părinţii care refuză vaccinarea şi consilierea vor putea să-și înscrie copiii în şcoli particulare.

Vorbind despre proiectul de lege privind vaccinarea, elaborat de Ministerul Sănătăţii, Florian Bodog a explicat faptul că refuzul vaccinării, dar şi a consilierii va atrage imposibilitatea înscrierii copilului într-o unitate de învăţământ de stat, fie că este vorba despre grădiniţă sau şcoală gimnazială. Părinţii se pot putea îndrepta astfel spre alternativele educaţionale private. Conform proiectului de lege elaborat de Ministerul Sănătăţii, părinţii care nu se prezintă la medic şi cei care refuză să fie informaţi cu privire la vaccinare vor fi sancţionaţi. În cazul în care propunerea legislativă va fi adoptată în forma dată de reprezentanţii Ministerului Sănătăţii, legea va intra în vigoare de la 1 ianuarie 2019.

„Am discutat şi cu ministrul Educaţiei (n.r. Liviu Pop), şi cu specialişti în educaţie şi există şi posibilităţi alternative de învăţământ pe care părinţii şi le pot asuma în cazul în care îşi asumă că refuză vaccinarea. Repet, părintele are posibilitatea de a refuza vaccinarea. Orice i se întâmplă copilului sau cuiva din responsabilitatea pentru actul de a refuza vaccinarea, orice i se întâmplă copilului sau cuiva din comunitate, părintele şi-a asumat această responsabilitate”, a precizat ministrul Educaţiei.

Şapte vaccinuri obligatorii

Astfel, pentru a-şi putea înscrie copilul în unităţi publice de învăţământ, părinţii vor trebui să facă dovada administrării a şapte vaccinuri obligatorii: hepatitic B (administrarea la 48 – 72 de ore de la naştere), pneumococic conjugat, un vaccin nou introdus (la vârsta de 2, 4 şi 11 luni), BCG (se administrează la naştere), hexavalent (se administrează în trei doze, la 2, 4 şi 11 luni), tetravalent (la şase ani), ROR (se administrează la 1 an şi la 5 ani) şi dTPa – diftero-tetanic-pertussis acelular (se administrează la 14 ani).

O adeverinţă importantă

De asemenea, proiectul legii vaccinării prevede ca părinţii care refuză să îşi vaccineze copiii după ce vor fi informaţi în legătură cu riscurile, ar urma să primească avertismente şi apoi amenzi care pot ajunge la 10.000 lei. Pentru înscrierea copiilor la creşă, grădiniţă sau şcoală, părinţii vor trebui să prezinte adeverinţe care să arate dacă cei mici au fost sau nu vaccinaţi. Deşi în anii 2000, această hârtie obţinută de la medicul de familie era obligatorie, ulterior, Ministerul Educaţiei nu a mai inclus-o pe lista documentelor necesare la înscrierea în colectivitate.

Măsura, deşi nu este pe placul părinţilor anti-vaccinuri, este bineprimită de părinţii copiilor imunizaţi, care consideră că nu este normal ca un copil cu risc ridicat de îmbolnăvire să fie inclus în rândul celorlalţi copii.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Experiment TV. Călătorie de groază cu maxi-taxi

joi aug. 3 , 2017
Turism în condiţii extreme pe litoral. Cei care vor să ajungă dintr-o staţiune în alta sunt obligaţi să călătorească în picioare, în microbuze arhipline şi fără aer condiţionat. Reporterii Digi24 au filmat cu camera ascunsă cum decurge o călătorie cu maxi taxi, la mare. Iată imaginile: Puteți urmări Constanța 100% […]

V-ar putea interesa și: