Un copil 7 ani a trecut prin momente dramatice ieri, în parcul de la gară, inaugurat cu fast de Primăria Constanța în urma unor lucrări de reabilitare care au costat 17.474.195 lei.
Acesta a ajuns acolo împreună cu colegii săi și cu educatoarea. Se jucau fotbal în iarbă, în momentul în care s-a împiedicat de o țeavă care ieșea din pământ, dar care era greu vizibilă.
Copilul s-a speriat foarte tare. Educatoarea i-a sunat pe părinți, care au ajuns într-un suflet și l-au transportat la Spitalul Județean de Urgență. Aici i s-a acordat primul ajutor.
Minorul a fost cusut, i s-a făcut vaccin antitetanos și i s-a dat antibiotic, ne-a transmis familia.
Întâmplarea a fost relatată de o verișoară a copilului, Alexandra Cristina, pe rețelele de socializare, împreună cu fotografiile de mai sus.
Iată ce spune:
„Fac aceasta postare pentru a atrage atentia tuturor!!! Ieri verisorul meu impreuna cu colegii de la scoala au mers in PARCUL GĂRII din CONSTANTA pentru a se juca, a se relaxa, a sarbatori finalul clasei.
Toata fericirea copilului, s-a transformat intr-o adevarata trauma, se juca fotbal cu colegii pe iarba, in parcul “nou inaugurat” si a cazut cu capul in capatul de teava pe care il vedeti in poza atasata.
Este inadmisibil asa ceva, multumim lui Dumnezeu ca s-a putut rezolva si copilul nu a suferit foarte mult.
Atentie extraordinar de mare in PARCUL GĂRII si de asemenea oriunde, nu se stie ce se poate ascunde prin iarba, prin incompetenta celor care s-au laudat pe retelele se socializare cu inaugurarea, s-au laudat cu ce au facut ei si cand colo… Poftim…
Putea sa fie mai rau, putea sa se lasa cu niste conseciinte iremediabile. NU ESTE NORMAL! Nu este normal sa ne ducem copiii in parc si sa pateasca asa ceva din pura nepasare a celor care se lauda ca au facut si cand colo ne nenorocesc copiii!
AVETI GRIJA!”
V-ar putea interesa și: