Trei băieţi, cu vârste cuprinse între 13 şi 15 ani, sunt cercetaţi, după ce o fată de 10 ani a reclamat că a fost agresată. Cercetările au stabilit că, anterior, fata ar fi întreţinut raporturi sexuale cu băieţii, fiind filmată, iar imaginile postate pe internet. Poliţiştii au deschis dosar penal pentru viol, act sexual cu un minor şi lovire.
„La data de 10 iulie a.c., în jurul orei 22.40, dispeceratul Secţiei nr. 2 de poliţie Ploieşti a fost sesizat prin apel 112 de către un bărbat, despre faptul că fiica sa în cursul aceleiaşi zile, în jurul orei 18.00, ar fi fost agresată de trei tineri. În baza sesizării s-a constituit echipa operativă care au depistat si identificat cei 3 minori”, a transmis, duminică, IPJ Prahova.
Sursa citată a precizat că, din cercetările efectuate, a reieşit că minora de 10 ani a povestit tatălui său că, în urmă cu aproximativ două săptămâni, ar fi întreţinut raporturi sexuale cu mai mulţi tineri, cu vârste cuprinse între 13 şi 15 ani, iar unul dintre aceștia ar fi filmat parţial scena şi ar fi postat înregistrarea pe o reţea de socializare.
Fapta ar fi avut loc într-o baie publică din Ploieşti.
„Pentru stabilirea cu exactitate a situaţiei de fapt, minora a fost audiată în prezenţa părinţilor, a unui avocat din oficiu precum si a reprezentanţilor DGASPC. În cursul zilei de astăzi, persoana vătămată va fi prezentată Serviciului de Medicină legală Prahova, în vederea examinării medico-legale”, a transmis IPJ Prahova.
Poliţiştii au menţionat că se fac cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de viol, act sexual cu un minor, pornografie infantilă şi lovire sau alte violenţe.