Cristina Dumitrache, candidat PSD pentru Camera Deputaților, a prezentat recent măsurile ambițioase din programul de guvernare 2024-2028 pentru modernizarea educației în România. Potrivit acesteia, investițiile semnificative în infrastructura școlară și dezvoltarea învățământului profesional vor transforma sistemul educațional, oferindu-le copiilor și tinerilor acces la condiții mai bune și la o educație adaptată cerințelor actuale ale pieței muncii.
„Accesul la o educație modernă și de calitate este esențial pentru viitorul copiilor și tinerilor din România. PSD a pregătit un plan ambițios de investiții care va ridica standardele învățământului românesc, astfel încât toți elevii să beneficieze de condiții optime de învățare, iar formarea profesională să răspundă nevoilor economiei”, a declarat Cristina Dumitrache.
În următorii patru ani, PSD propune o alocare de peste 6 miliarde de euro pentru modernizarea infrastructurii școlare din România. Dumitrache a explicat că aceste fonduri vor fi utilizate pentru îmbunătățirea sălilor de clasă, asigurarea de mese calde și implementarea programelor before și afterschool.
„Vom sprijini peste 1 milion de copii și tineri cu îmbrăcăminte, încălțăminte, rechizite și burse, astfel încât nimeni să nu fie privat de oportunitatea de a merge la școală. Vrem să ne asigurăm că fiecare copil, indiferent de mediul din care provine, are acces la o educație de calitate și la sprijinul necesar pentru a-și construi un viitor mai bun”, a subliniat candidata.
Un alt pilon esențial al programului de guvernare este extinderea învățământului profesional și dual, cu o alocare de 1 miliard de euro pentru următorii ani.
„Ne propunem să creștem de cinci ori numărul elevilor înscriși în învățământul dual, ajungând la 100.000 de tineri în următorii cinci ani. Vrem să extindem acest tip de învățământ în toate municipiile din România, iar dotarea școlilor profesionale cu echipamente moderne și tehnologii de ultimă generație va deveni o prioritate”, a afirmat Dumitrache.
În acest context, candidatul PSD a menționat și importanța dezvoltării învățământului tehnologic, cu o investiție suplimentară de 470 milioane de euro, destinată adaptării curriculei la nevoile pieței muncii.
„Școlile tehnologice vor fi consolidate prin programe corelate cu cerințele economiei actuale, astfel încât să furnizeze o forță de muncă calificată, inclusiv pentru persoanele cu dizabilități și pentru grupurile vulnerabile. Prin parteneriate între școli și agenți economici, vom asigura o pregătire profesională practică, la standarde ridicate”, a subliniat ea.
Cristina Dumitrache susține că toate aceste măsuri au scopul de a transforma educația din România într-un pilon solid pentru dezvoltarea economică și socială a țării.
„Cu aceste investiții masive în educație, vom contribui la formarea unei noi generații de tineri pregătiți pentru provocările economiei moderne. PSD își asumă responsabilitatea de a moderniza școlile și de a asigura accesul egal la educație de calitate pentru toți elevii din România, indiferent de mediul lor de proveniență”, a concluzionat Cristina Dumitrache.
Comandat de Partidul Social Democrat – Filiala Constanța
Executat de Constanta 100% – portal: www.ct100.ro
CUI mandatar financiar coordonator: 11240017