Cristina Dumitrache, deputat PSD, atrage atenția asupra unui fapt extrem de grav: declarațiile recente ale ministrului Sănătății, care spune că unele operații vor fi amânate pentru că personalul medical se va concentra pe tratarea pacienților cu Covid-19.
„Inevitabilul s-a produs! Sau mai bine spus se întâmplă de ceva vreme dar abia acum a devenit evident pentru că a fost enunțat limpede de însuși ministrul Sănătății. Acesta a anunțat că unele operații vor fi amânate pentru că personalul medical se va concentra pe tratarea pacienților cu Covid-19.”, spune Cristina Dumitrache.
„Ce fel de ministru este acesta care permite și chiar susține o astfel de discriminare și ferocitate? În timp ce Guvernul bâjbâie și nu-i dă de capăt acestei crize sanitare, mii de bolnavi cronici sunt trași pe dreapta într-o așteptare pe perioadă nedefinită. În timp ce valul trei al pandemiei crește cazurile de covid, în paralel dezinteresul pentru bolnavii cronici crește agravarea sănătății acestora. În timp ce ministrul învinovățește populația pentru răspândirea virusului, el insuși se face vinovat pentru degradarea sănătății sau chiar moartea altor sute, mii de pacienți non-covid.
Ce fel de Guvern este acesta care într-un an de zile nu a reușit să implementeze un sistem eficient și omogen prin care bolnavii cronici să poată beneficia de serviciile medicale, de tratamente la timp, de operațiile chirurgicale necesare?
Într-o demonstrație de cinism fără margini Vlad Voiculescu afirmă că această concentrare pe îngrijirea pacienților covid „vine cu un cost, toate aceste măsuri vin cu costuri”. Și cu asta s-a spălat pe mâini și de explicații suplimentare, și de asumarea responsabilității și de enunțarea unor soluții.”, mai spune deputatul constănțean.
În opinia sa, aceste „costuri” sunt miile de oameni suferinzi, deznădăjduiți și abandonați complet de statul român!
„Ministerul Sănătății nu este Ministerul Covidului! Este autoritatea de stat în domeniul sănătății publice! Pentru bolnavii cronici afecțiunile nu stau pe loc, nu au luat o pauză așteptând să treacă pandemia! Sunt tot acolo, mai virulente, mai amenințătoare.”, a conchis Cristina Dumitrache.