Propunerea legislativă PLx 361/2019, aparținând PNL ce urma să modifice Codul Silvic a fost respinsă definitiv la votul din ședința Camerei Deputaților din 20.04, a anunțat Cristina Dumitrache, deputat PSD.
„Este un deznodământ firesc pentru un demers controversat, confuz cu multiple prejudicii aduse statului român și fondului forestier al țării noastre. Statul român trebuie să protejeze fondul forestier, dramatic diminuat în urma retrocedărilor abuzive, ilegale, revendicate de multe ori de moștenitori fictivi în baza unor documente false. Ori proiectul care din fericire a fost astăzi respins nu făcea decât să agraveze un prejudiciu oricum uriaș cu impact atât în plan financiar dar și cu repercusiuni negative asupra mediului, biodiversității și comunităților locale.”, a precizat aceasta.
„Este important ca persoanele care au fost prejudiciate de naționalizare să fie compensate corect și corespunzător. Dar la fel de important este ca pădurile să fie bine protejate, conservate și valorificate cu simț de răspundere!”, a punctat Cristina Dumitrache.