Pe 10 octombrie este Ziua Națională a Produselor Agroalimentare Românești. În această perioadă, Ministerul Agriculturii a demarat o campanie de promovare a produselor românești prin organizarea unor târguri și evenimente specifice.
„Producătorii români și fermierii autohtoni au nevoie de sprijin și încurajare. Începând cu autoritățile statului, care trebuie să găsească mijloacele pentru dezvoltarea acestui sector agricol și continuând cu fiecare dintre noi care putem alege să cumpărăm produse românești, sănătoase și de calitate. Susțin producătorii români! Aleg gustul românesc autentic!”, a declarat, cu această ocazie, Cristina Dumitrache, deputat PSD.