Cristina, fetița care s-a născut cu o gaură în inimă, are nevoie de bani pentru operație

Cristina are numai 9 ani, dar îndură în fiecare zi dureri abdominale inimaginabile, stări prelungite de oboseală cronică şi senzaţii permanente de vomă. Fetiţa trăieşte de când se ştie cu o gaură în inimă, iar starea sa generală este din ce în ce mai gravă. Medicii spun că nu va supravieţui fără o intervenţie chirurgicală pe cord. Operaţia salvatoare costă însă 16.000 de euro, bani pe care familia modestă din care provine nu are cum să îi obţină.

Micuţa s-a născut cu o malformaţie cardiacă ce s-a agravat în timp. Până în urmă cu aproximativ doi ani, Cristina a dus o viață aproape normală. Obosea întotdeauna mai repede decât prietenii ei de la şcoală, dar se obişnuise cu asta şi reuşea să se bucure de copilărie. Din acel moment însă, boala a început să devină agresivă, iar micuţa a ajuns de multe ori la U.P.U. datorită stării generale de rău. Urmau perioade de ameliorare temporară, până când medicii i-au anunţat familia că este nevoie urgent de intervenţie chirurgicală.

La un an și două luni, după o simplă răceală am aflat că fetiţa mea are o gaură în inimă. A fost un şoc pentru mine. Răcea extrem de des, nu putea să respire, dar pentru că era prea mică nu putea fi operată. 7 ani am reuşit să ţinem boala sub control prin tratament medicamentos, cu toate că am fost de nenumărate ori prin spitale în toată această perioadă. După internare se simţea întotdeauna mai bine. Când revenea la școală nu avea însă voie să facă niciun efort, ceea ce o priva de fiecare dată de cea mai mare plăcere a unui copil la această vârstă– jocul. În ultimele două luni, starea copilului meu s-a agravat. Medicii au constatat că i-au fost afectate și alte organe, iar singura soluție este operația pe cord a povestit Mihaela Milea, mama Cristinei.

Mihaela a lucrat timp de 8 ani de zile la un cămin de bătrâni din Brăila. A fost însă nevoită să renunţe la job în momentul în care starea de sănătate a Cristinei s-a agravat.

Am fost nevoită să-mi las serviciul și să merg cu ea din spital în spital. Iar când situaţia s-a agravat şi nu a mai putut merge nici la şcoală a trebuit să mă ocup non-stop de ea. E foarte greu şi din punct de vedere financiar. Sunt mamă singură şi mai am încă trei copii de care mă îngrijesc fără niciun alt ajutor. Dar ce îmi doresc cel mai tare pe lumea asta este să se facă ea bine! Aş da orice să o văd sănătoasă!

Din nefericire însă Cristina a contractat o un virus gripal, ulterior o infecție care i-a afectat şi cordul deja slăbit. În acest moment Cristina este internată la un spital privat din Turcia împreună cu mama ei. Fetița a ajuns acolo cu ajutorul părinților colegilor din școala ei și al credincioșilor din Parohia „Sfinții 40 de Mucenici”, condusă de părintele Vanghele Adrian, care au contribuit cu diverse sume de bani, pentru a-i facilita accesul la un alt sistem medical. Preotul paroh a făcut toate demersurile pentru ca fetița să ajungă acolo. După primele investigații, doctorii au decis că este nevoie urgent de operaţie. Intervenţia chirurgicală costă însă 16000 de euro.

Intervenţia ar ajuta-o să ducă o viață normală și ar rezolva și problemele apărute la celelalte organe. Deși operația este vitală pentru fetiță, costurile depășesc în totalitate posibilitățile financiare ale familiei. Suma pe care o deține din bunăvoința oamenilor din comunitate este insuficientă. Orice sumă virată în conturile Asociaţiei Salvează o Inimă este o şansă la viaţă pentru Cristina.”, Vlad Plăcintă, preşedintele Asociaţiei Salcează o inimă.

Pentru donatii si sponsorizãri din partea companiilor accesați linkul: https://salveazaoinima.ro/cristina-oglinda/

Denumire entitate: Asociația „SALVEAZĂ O INIMĂ”

Cod de înregistrare fiscală: 31015982

Cont RON: RO05BTRL00701205W82870XX

Cont EUR: RO28BTRLEURCRT00W8287001

Cod SWIFT: BTRLRO22

Cod BIC: BTRL

Banca Transilvania Botoșani

Vă rugăm să specificați pentru transferul bancar numele CRISTINA OGLINDĂ


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Un comentariu la “Cristina, fetița care s-a născut cu o gaură în inimă, are nevoie de bani pentru operație

  1. Intreb si eu asa, unde sint toti doctori romini ce se cred asa de destepti ????.de ce nu sint doctori romini capabili sa face aceste operatii??????.de ce sint doctori din Turcia asa de buni la fapte iar doctori romini sint buni numai cind se lauda ?????.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

A început perioada reducerilor de iarnă. Nu vă lăsați păcăliți

lun ian. 23 , 2023
Paul Anghel, director în Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), are câteva sfaturi despre cumpărăturile în perioada reducerilor de iarnă. „Este recomandat sa verificați preturile prin consultarea site-urilor care afișează preturi comparative pentru acelasi produs, practica ce a dus la imbunatatirea constanta a modalităților de prezentare a preturilor si reducerilor […]

V-ar putea interesa și: