Criză în Mangalia: olandezii cer în instanță falimentul șantierului naval

DMHI Mangalia - santier - muncitori (31)

Compania olandeză Damen Holding B.V a deschis în instanţă un proces care are ca obiect deschiderea procedurii falimentului companiei Damen Shipyards Mangalia SA, care operează şantierul naval de la Mangaşia şi care are datorii către firma olandeză.

Procesul prin care Damen Holding B.V, în calitate de creditor, cere falimentul Damen Shipyards Mangalia SA a fost înregistrat marţi, 28 mai, la Tribunalul Constanţa, iar un prim termen în cadrul acestui dosar a fost stabilit pentru 14 iunie.

Ministrul Economiei, Ştefan Radu Oprea, afirmă că a avut, miercuri, discuţii cu conducerea şantierului naval de la Mangalia, dar şi cu reprezentanţi ai salariaţilor.

„Dimineaţa am avut o întâlnire cu directoratul şi cu reprezentanţii sindicatului Navalistul de la Damen. Informaţia nu este chiar aşa. Damen Holding a cerut insolvenţa şi aşa se cere procedură de faliment, dar de fapt reprezintă insolvenţa Damen Shipyards Mangalia, unde au directoratul şi conducerea cu atribute sporite, deci undeva în interiorul Dumen Holding o astfel de cerere. Însă în discuţia pe care am avut-o cu directoratul şi cu sindicatele, le-am explicat că din punctul meu de vedere, nici procedura insolvenţei nu este un lucru rău, pentru că poate crea oportunităţi. Avem exemplu Hidroelectrica, avem exemplul Romaero, unde lucrurile funcţionează. Până la urmă, Hidroelectrica de la insolvenţă a ajuns să fie cel mai mare IPO în Europa, cea mai bună listare la bursă. Deci se poate trece şi printr-o astfel de etapă pe care noi ne-o dorim şi până atunci, dacă se va pronunţa instanţa, că nu ştim acest lucru, Directoratul, care nu avea în contract şi în mandat faptul de a găsi şi a licita pentru noi lucrări face acest lucru de mai multă vreme, urmare a discuţiilor pe care le-am avut. Suntem în negocieri pentru contracte pe termen scurt, pentru contracte pe termen lung”, a afirmat Ştefan Radu Oprea, miercuri, în judeţul Prahova, răspunzând unor întrebări legate de situaţia de la Mangalia.

Acesta susţine că Guvernul trebuie să apere interesele angajaţilor şi pe cele ale statului român.

„Până atunci există resurse financiare atât în interiorul Damen Shipyards Mangalia, cât şi posibilităţi de a, eventual, intra în şomaj tehnic, astfel încât lucrătorii de la Damen în Mangalia să fie protejaţi în această perioadă. Se pot reîntoarce la lucru imediat ce va fi de lucru în şantier. Suntem în contact cu sindicatele, am fost în şantier de mai multe ori, am vorbit cu ei, le-am explicat unde suntem, de ce s-au întâmplat aceste lucruri. Cred că apăra interesele statului român şi ale lucrătorilor din România este atributul pe care trebuie să-l exercităm noi ca reprezentanţi ai Guvernului”, a adăugat ministrul Economiei.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Urgențele județului Constanța în viziunea lui Cătălin Grasa, candidat PSD la președinția Consiliului Județean

joi mai 30 , 2024
Cătălin Grasa, candidat PSD la președinția Consiliului Județean Constanța, a vorbit într-un interviu despre prioritățile sale și ale echipei sale dacă va fi ales în funcție. – Domnule doctor Cătălin Grasa, de ce doriți sa fiți președinte al Consiliului Județean Constanța? Știți care este rolul președintelui și care atribuțiile unui […]

V-ar putea interesa și: