După reușita cu CSM Constanța, echipa de handbal a Clubului Sportiv Medgidia vă invită duminică, de la ora 18:00, în Sala Sporturilor „Iftimie Ilisei”, la ultimul meci al anului, care se va disputa alături de CS Dinamo București.
„Se anunță o super partidă, care are două mize importante: victoria băieților noștri și strângerea cât mai multor jucării pentru copiii nevoiași. „O jucărie înseamnă un zâmbet” este laitmotivul nostru în preajma sărbătorilor și te invităm și pe tine, să vii duminică, la meci, cu o jucărie și să o arunci din inimă pe teren, înainte de începerea partidei. Toate jucăriilor dăruite vor ajunge la micuții din familii defavorizate sau la micuții aflați în plasament.”, au anunțat reprezentanții CS Medgidia.
Campania și-a propus să-i ajute pe copiii nevoiași și să-i bucure de Crăciun, chiar dacă familiile lor nu își permit să le cumpere câte un companion de joacă.