CT BUS: De azi se pot depune cererile pentru permisele de călătorie gratuite valabile pentru anul 2021

CT BUS anunță că, începând de astăzi, 25.09.2020, se pot depune cererile pentru permisele de călătorie gratuite valabile pentru anul 2021.

Categoriile de beneficiari pentru care Primăria Municipiului Constanța acordă facilități la transportul public de călători sunt următoarele:

1.Pensionari cu pensii până la 2.100 lei (inclusiv). În ultima şedinţă din actualul mandat, Consiliul Local Constanța a aprobat corelarea plafonului pentru care se acordă facilităţi cu creşterea punctului de pensie, astfel că valoarea acestuia a fost majorată până la 2.100 lei.
2.Persoane în vârstă de peste 60 de ani, care nu realizează venituri;
3.Persoane în vârstă de peste 70 de ani, indiferent de venituri;

Actele necesare în baza cărora vor fi eliberate permisele de călătorie sunt:
a) cerere tip;
b) act de identitate (copie și original );
c) cupon de pensie (copie xerox) pentru persoanele menționate la punctul 1).


Cererile se pot procura gratuit de la orice cioșc de bilete al CT BUS. Cererile și documentele aferente se pot depune zilnic la toate chioșcurile de bilete din oraș.

Următoarele categorii de beneficiari NU vor depune cerere, dar vor ridica abonamentul / permisul de călătorie de la orice chioșc de bilete al CT BUS:

ELEVII DIN ÎNVĂȚĂMÂNTUL PREUNIVERSITAR
STUDENȚII ORFANI
PERSOANELE CU DIZABILITĂȚI (cu handicap grav, accentuat) și asistenții personali ai persoanelor cu handicap grav sau însoțitorii acestora, nevăzătorii cu handicap grav și accentuat precum și însoțitorii nevăzătorilor cu handicap – pot obține permisul de călătorie de la D.G.A.S. Constanța – B-dul Ferdinand nr. 97 (Blocul Turn – Gară);
PERSOANELE CU DIZABILITĂȚI, cu grad de handicap mediu și ușor – pot obține permisul de călătorie de la toate tonetele CT BUS;
DEȚINUȚII POLITICI (Decret – Lege Nr.118 / 1990) și PERSOANELE STRĂMUTATE (Legea Nr. 189 / 2000) – pot obține permisul de călătorie de la tonetele CT BUS – Gară / la sediul CT BUS;
ȘOMERII – pot obține permisul de călătorie de la tonetele CT BUS – Delfinariu, KM 4;
Beneficiarii Legii 416 – pot obține permisul de călătorie de la toneta CT BUS – City Park Mall.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Laboratorul de Radioterapie al Spitalului Clinic Județean de Urgență „Sf. Apostol Andrei” Constanța poate primi pacienți VIDEO FOTO

vin sept. 25 , 2020
Laboratorul de Radioterapie al Spitalului Clinic Județean de Urgență „Sf. Apostol Andrei” Constanța a fost complet reabilitat. Acesta va deveni funcțional în perioada imediat următoare. Primii pacienți vor beneficia de tratament chiar la începutul lunii octombrie. Comisia Națională pentru Controlul Activităților Nucleare a eliberat astăzi autorizația pentru desfășurarea de activități […]
radioterapie-spital-judetean-constanta-10

V-ar putea interesa și: