Una dintre diferențele mari și imediat sesizabile dinte România și vestul Europei este ceea ce am putea numi „cultura spațiului public”.
Imediat ce depășim granițele țării, chiar din Ungaria, dar mult mai pregnant din Austria, suntem mirați, încântați și puțin triști de ordinea pe care o vedem mai peste tot. Ordine care se traduce în trotuare îngrijite și borduri la locul lor, în șosele asfaltate și bine delimitate de marcaje, în piețe publice în care s-a acordat atenție fiecărui detaliu (am văzut stâlpi înveliți în iederă, de pildă, pentru mai mult verde, muncitori care migăleau fiecare dală din trotuar). Ordine care mai înseamnă curățenie, atât în interiorul orașelor, cât și pe drumurile de legătură.
O cultură a spațiului public ce se traduce și prin alte ingrediente, cum ar fi obișnuința de a vorbi în public fără a țipa, fără a deranja, pe cât se poate, pe ceilalți.
Nouă ne lipsește cultura aceasta a spațiului public. Ce e în afara casei noastre nu ne mai aparține, nu mai e văzut ca spațiul nostru, o proprietate bine demarcată, unde suntem stăpâni cu acte. Spațiul exterior este, pentru noi, un spațiu al nimănui, abolit de reguli, în care nu ne simțim datori să respectăm reguli de bună cuviință. Dacă nu este al meu, nu este nici de datoria mea să-l păstrez curat, așa că pot arunca gunoaie la întâmplare, pot scuipa și semințe, dacă vreau. Combinați această atitudine cu mentalitatea care spune că avem firme plătite din banii noștri să strângă gunoaiele și vom avea un cocktail toxic. O țară murdară pe care o înjurăm cu glas tare, visând la vestul ordonat. O Românie care nu e nici a ta, nici a mea, nici a autorităților centrale, nici a celor centrale. România nimănui.
Dacă ne întrebăm de unde vine acest reflex care ne face să tratăm la străin orice spațiu exterior, răspunsul nu e simplu. Unul dintre ele este că gestul vine din anii de comunism care ne-au învățat, paradoxal poate, că nu ne putem baza pe nimic decât pe proprietatea noastră. După ce comuniștii au naționalizat averile, oamenilor nu le-a mai rămas decât micul apartament, singurul care le dădea sentimentul de siguranță și de acasă. Reflexul a continuat și s-a împământenit în timp. Nu degeaba suntem țara cu cei mai mulți proprietari de apartamente (fapt care pune piedici mobilității, un atu pentru economie).
Un alt răspuns este dezinteresul arătate de stat și autoritățile locale în a crea spații comune de interes sau de a le întreține. Sunt și excepții, desigur, dar uitați-vă la Constanța. Unde este agora orașului, locul de întâlnire al locuitorilor? În piața Ovidiu invadată de terase care ocupau ilegal spațiul public sau pe faleza frumosului Cazino, care stă în paragină de peste un deceniu.
Ce putem face? Răspunsul nu e simplu. Dacă sperăm că lucrurile se vor schimba în viitorul apropiat, avem motive de pesimism. Trăim totuși în țara în care spațiile comune erau pârjolite în scop de apărare în fața invadatorilor. Perioada modernă n-a reușit să ne învețe să nu aruncăm gunoaie la întâmplare, pe stradă, pe câmpuri, în râuri. Ne debarasăm de mizeria noastră oriunde vedem cu ochii, orice nu e spațiul nostru intern e o planetă străină.
Există două modalități prin care acest fenomen poate fi învins: educația, pe termen lung, și amenzile, pe termen scurt. Autoritățile din România nu au însă posibilitatea să amendeze pe toți cei care nu respectă normele de civilizație. Ar trebui ca orașele noastre, dar și șoselele, să fie împânzite de camere de luat vederi care să poate identifica indivizii. Un Big Brother național.
De undeva trebuie însă început.
Zece articole similare:
România, o țară de amatori care te omoară
Constanța are nevoie de oameni nerezonabili
Fenomenul creșterii posttraumatice sau partea bună din pandemie
Teoria dificultății dezirabile. Povestea doctorului care s-a luptat cu leucemia la copii
Efectul simplei expuneri sau ce nu ne spun politicienii
„Ei” au drepturi, noi, obligații
Experimentul Rosenhan. Să nu corectăm problemele trecutului creând unele noi, pentru viitor
Fetița care vrea o pungă de pufuleți numai pentru ea
De frică, mi-am cumpărat un SUV
Sa nu uitam ca oraselul nostru frumos a fost patronat de un primar drogat (si prietenii lui alesi dupa asemanare), fara nici o educatie civica sau familiala, timp de 2 decenii. Totul pleaca de la administrator. Dumnezeu le-a dat puscarie exact dupa fapte. Acum, intrebarea este, ce urmeaza? Personal, nu l-am votat pe actualul primar, dar observam ca ceva lumina la capatul tunelului, se intrevede. Daca face regulamentul asta cu parcarile si scapam de masinile de pe trotuare, posibil sa facem cel mai mare pas spre civilizatie. Apoi pas cu pas… speranta avem! Cu rabdarea stam cam prost
Dacă la tine ăla e regulament al parcarilor.. e clar ești pe lângă grav.
Daca nu iti convine tie si restul celor care parcati ca XXX pe trotuare, nu inseamna ca nu este regulament. O sa va adaptati voi cumva. Dar clar ca, cu vorba buna nu merge. O sa circule fiecare fix cu ce isi permite. In nici o tara civilizata parcarile nu sunt gratis si te asigur ca nicaieri in lume parcarile nu sunt suficiente. De exemplu, in germania, in orasele mari, mai intai iti cumperi loc de parcare, apoi masina.