Poveste lui Lucas, un copil orfan dependent de păcănele, a fost prezentată de un politician USR, Leonard Ioan Bulai, prefectul de Bacău. Este o poveste tristă, care se întâmplă probabil azi în fiecare oraș din România.
Vă reamintim, USR vrea să interzică modificarea legislației pentru a interzice funcționarea sălilor de jocuri de noroc pe o raza de 300 de metri în jurul școlilor, campusurilor, lăcașurilor de cult, spitalelor.
„În primăvara anului 2007 am intrat pentru prima oară într-o agenție de pariuri. Voiam să pariez la fotbal. Am jucat 5 lei și am câștigat 280 lei. Mi-a plăcut mult. Am văzut cât de ușor se pot face banii , semi-conștient și de faptul că poți pierde .
Ulterior, pentru încă vreo 3 luni am tot pariat însă nu am mai câștigat niciun bilet. Mergeam zilnic să pariez 1 leu, 2 lei, maxim 5 lei . Văzând cum pierd non stop mi-am dat seama că nu sunt bune si că doar pierd bani, urmând să mă supăr. Dar ceva se declanșase in mine. Aveam nevoie de adrenalina specifică „norocului” . Văzând că la bilete sportive nu câștig, am zis : „Ce-ar fi dacă aș încerca la păcănele?”
Recomandare: Constanța, orașul caselor de pariuri
Așa am început în 2007 să joc la jocuri de noroc (aveam 17 ani). Locuiesc pe un mare bulevard din oraș și țin minte că încă de atunci erau vreo 4 sau 5 locuri special amenajate, pentru „casino stradal”.
Am frecventat același loc timp de jumătate de an și pierdeam sume micuțe, dar importante (eu aveam o bursa de orfan de vreo 300 lei , după decesul mamei). Erau singurii mei bani de buzunar.
Mergând în același loc, am început să mă împrietenesc cu operatoarea care servea in acel casino stradal. Domnișoara de acolo era la Facultatea de Teologie și îmi explica mereu că nu sunt bune pariurile, dar una ca ea muncește acolo pentru că altceva nu găsea. Era o persoană sufletistă care a empatizat cu mine și a încercat să mă îndepărteze de acel loc. Niciodată nu voi uita ce i-am spus: ” Alina, eu joc doar până când o să prind 5 șeptari și după nu mă mai vezi aici „.
Au mai trecut vreo câteva luni în care am continuat să merg, să joc, să prind cei 5 șeptari. Deja, nu mai mergeam pentru o distracție…era o necesitate și mereu mă gândeam să recuperez banii pierduți săptămâna trecută sau pe cei de acum două săptămâni. Cred că am jucat vreo 6 luni în același loc până când…AM CÂȘTIGAT !! am prins cei 5 șeptari care au însemnat 600 lei. Nu cred că era vorba de bani, era sentimentul că „AM REUȘIT”. Am prins maxim. Acum sunt liniștit.
Doar ca nu a fost așa. Calvarul abia atunci a pornit , pentru că reușisem să câștig ce mi-am propus, iar dopamina eliberată îmi dădea niste stări nemaitrăite până atunci. Evident că am continuat să joc , pentru că deja devenisem dependent. Dependența nu am obținut-o de la câștig.
Dependența am obținut-o din nevoia sentimentului de reușită
Mi-am scris povestea aici pentru că sunt bucuros de aceasta inițiativă. E NEVOIE !!
Casinourile sunt, efectiv, peste tot ! E vorba doar de o perioadă de timp până când copilul tău va intra acolo. Reclamele stradale „zbiară” să îți incerci norocul, să câștigi triliarde și să te distrezi alături de foști fotbaliști plătiți cu sume exorbitante pentru reclame. Internetul e plin de reclame pentru casino.
Tot pe internet e locul în care copilul tău petrece o mare parte din timp. Afli pe această ocazie că internetul românesc are zeci sau sute de „Streameri” care joacă la păcănele live (ORICINE poate vedea) , cu o audiență de zeci de mii de privitori în fiecare seară, adulți și minori .
S-a ajuns mult prea departe și singurii care pot face sunt cei din politică. Eu vă implor din suflet să le scoateți în afara legii.”
