COMPLETARE, 28 decembrie. În urma publicării acestui articol, reprezentanții Primăriei Constanța au declarat următoarele:
„În privința solicitării de înregistrare a decesului, confirmăm că Declarantului i s-au cerut documentele conform prevederilor Legii nr. 119/1996. Totuși, a existat o neînțelegere legată de actul constatator al decesului, care, potrivit normelor legale, nu este emis de autoritatea publică locală, ci trebuie obținut de la medicul sau cadru mediu sanitar care a făcut constatarea.
Documentele solicitate de personalul de specialitate și în conformitate cu prevederile Legii nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă au fost următoarele:
- Certificatul de naștere al persoanei decedate – original și copie
- Certificatul de căsătorie al persoanei decedate – original și copie
- Actul de identitate al declarantului – original și copie
- Certificatul medical constatator al decesului – întocmit și semnat de medicul sau cadru mediu sanitar care a făcut constatarea, incluzând cauza decesului, fără prescurtări
- Buletin/carte de identitate al celui decedat – în cazul incetării din viață a unui străin, pașaportul, carnetul de identitate sau legitimatia provizorie; original
- Livretul militar sau adeverința de recrutare – pentru persoanele supuse obligatiilor militare
Menționăm că pe site-ul instituției sunt disponibile informații referitoare la obținerea actelor de stare civilă, inclusiv pentru înregistrarea decesului, adeverința de înmormântare, programul cu publicul și datele de contact ale departamentelor specializate din cadrul Primăriei municipiului Constanța.
Îi asigurăm pe constănțeni de colaborarea ofițerilor de stare civilă în rezolvarea tuturor solicitărilor, cu atât cele legate de pierderea persoanelor dragi și îi vom sprijini de fiecare dată, chiar și după încheierea programului cu publicul se continua până se revolvă ultima solicitare din ziua respectivă . Suntem disponibili să oferim asistență suplimentară și clarificări ori de câte ori este necesar, iar feedback-ul dvs. este valoros pentru a îmbunătăți procedurile noastre. Vă mulțumim din nou pentru înțelegere și colaborare.”
Articolul inițial:
Un constănțean care și-a pierdut tatăl a avut parte de un calvar, din partea statului român. Omul spun că își achită obligațiile față de stat cât poate de corect și nu a cerut niciodată nimic în mod special. „De acest Crăciun am avut un necaz în familie și m-am lovit din nou de zidul de beton al nesimțirii și indiferenței autorităților. Nu mi s-a mai întâmplat de mult și credeam că s-au mai schimbat niște lucruri. M-am înșelat amarnic. Parcă e din ce în ce mai rău.”, ne-a scris acesta.
Iată povestea sa:
„Mă numesc N.M., sînt cetățean român, locuiesc în Constanța și pe 24.12.2023 mi-am pierdut tatăl. Nimic neobișnuit, se mai întîmplă. A trăit 90 de ani, o viață normală, cu suișuri și coborîșuri, cu bucurii și probleme ca orice viață.
A murit în Spitalul Județean Constanța, bine îngrijit pînă în ultima clipă. Din păcate timpul și moartea nu iartă pe nimeni.
Trebuie să obținem actele pentru înmormîntare. Certificatul de Deces. Ăsta este scopul nostru în viață. Fără ăsta nu te îngroapă.
Primul pas este Certificatul Medical Constatator al Decesului. Oamenii de la spital sînt foarte binevoitori și profesioniști, dar morga este plină. Nu contează că e sărbătoare, morga lucrează non stop, moartea nu așteaptă după noi. Cînd e să te ia, te ia. Pînă durează formalitățile de la spital, încep să caut pe internet ce acte îmi mai trebuie și unde. Digitalizarea Oficiului de Stare Civilă Constanța este sublimă dar lipsește cu desăvîrșire. Nu găsesc programul de lucru, dau pe undeva de un număr de telefon și sun.
„E zi scurtă azi, Domnu’! E 24 decembrie. La douășpe închidem!”
„Și mîine?”
„Mîine nu lucrăm. E Crăciunul!”
„Înmormîntarea e pe 26. Ce program aveți?”
„Zi scurtă. De la nouă la douășpe! Veniți mai de dimineață că va fi coadă din cauza zilei libere!”
Acte necesare:
1. Buletinul decedatului – OK
2. Certificatul medical constatator al decesului – OK
3. Buletinul declarantului – OK
4. Certificat de naștere al decedatului – DE CE NEBUNILOR? Omul a trăit nouăzeci de ani, a avut buletin, înseamnă că s-a și născut și a avut certificat de naștere. Emis tot de voi. Statul Român. Dacă aveți nevoie de hîrtia aia căutați-o.
5. Certificat de căsătorie al defunctului – DE CE? Cu mama ce aveți? O să se ducă și ea, cînd i-o veni vremea, dar deocamdată e doar plînsă și prăpădită că i-a murit tovarășul de viață. Aveți nevoie de hîrțoage, căutați-le. Exact în aceeași clădire s-au căsătorit, acum 60 de ani. Puneți mîna și căutați dacă aveți nevoie.
6. Livretul militar al defunctului. La 90 de ani. Idioți!
Organizare:
1. Depunerea online a actelor – Nu există!
2. Completare cerere online – Nu există!
3. Programare online – Nu există!
4. Aparat pentru bonuri de ordine la intrare – Nu există!
5. Bonuri de ordine scrise cu pixul – Nu există!
Desfășurarea acțiunii:
Oficiul de stare civilă din Constanța e într-o vilă impozantă pe malul mării. A fost foarte elegantă acum 150 de ani, probabil. Azi are tencuiala căzută pe alocuri, este jegoasă pe dinăuntru și pe dinafară, plină cu dosare pînă în tavan și cu un singur computer obosit care face toată treaba.
Este 26.12.2023, ora 07:45 cînd ajung acolo și sînt al unșpelea la coadă. Aproximativ. Programul începe la 09:00. La început lumea e calmă, cronometrează cît ar dura procesarea fiecărui solicitant. Primul intrat iese după mai mult de 25 de minute. În ritmul ăsta nu obțin certificatul. Ne vom despărți de tata abia mîine. Nu se poate înmormînta fără certificat. După aproape o oră, timp în care mai ies 2 – 3 fericiți fluturînd certificatele de deces, lumea începe să se agite. De la coadă se aude o voce disperată: „Eu am programată înmormîntarea la zece!” Cel care a ajuns între timp primul la coadă și sprijină ușa, toarnă gaz pe foc:
„Și mai trebuie să te duci și la șpăgarii ăia de la administrația cimitirelor! Mai pierzi și pe acolo jumate de oră!” Se produce busculadă. Pe lîngă durerea din sufletul fiecăruia, lumea e sufocată de indignare „De ce durează domnule atît?”
Încep să se audă înjurături și comentarii deplasate, nimeni nu mai ține cont de rînd și de ordinea sosirii. În sfîrșit, paznicii reușesc să facă ordine și să îl bage înăuntru pe cel cu înmormîntarea de la zece. Nimeni nu știe dacă a jucat teatru sau a spus adevărul. Oamenii sînt răi, hăituiți și stresați, nu mai au timp de compasiune și de finețuri. Nu le mai pasă de aproapele. S-a produs un nou miracol de Crăciun, Statul Român a reușit din nou să scoată la iveală tot ce e mai bun din noi. Haosul. Mîrlănia. Mitocănia. În sfîrșit, la 12:15 obțin certificatul de deces.
Penultimul din ziua respectivă. Mai sînt cîțiva care nu au reușit. Și mai mulți au renunțat pe parcurs. E zi scurtă.
În loc de concluzie:
Am văzut la televizor că marile maimuțe antropoide, cimpanzeii și gorilele, își acoperă morții cu frunze și crengi și au tendința să mai stea cîteva zile în zona respectivă, într-un fel de priveghi. În epoca pietrei oamenii au deja ritualuri complexe de înmormîntare și un adevărat cult al morților. Se pare că asta ne deosebește în primul rînd de animale. Respectul pentru bătrîni și pentru cei plecați dintre noi.
Statul Român? Păi Statul Român în 2023 este la nivelul unui cîrd de babuini. Ai căzut din copac și te-a păpat leopardul? Ghinion! Noi sîntem ocupați, n-avem timp de prostii. E sărbătoare. Sîntem ocupați să ne umplem mațul. Caltaboși, sarmale, cozonac. „Mai ia o friptură nașule!” „Hai noroc finule!” Ai murit, să fii sănătos!
Morții cu morții și vii cu viile! Siktir!
Și pe 26, după atîta haleală și băutură vine lehamitea, mahmureala, lenea.
Douăzeci de minute timp de procesare pentru fiecare cerere. Pentru a verifica două acte și pentru a scrie un certificat. Zi scurtă!
Stimate doamne și stimați domni politicieni din România vă urez Sărbători Nefericite în continuare! Să aveți poftă!”