Mircea Cazan, îndrăgitul cântăreț, a reușit o performanță remarcabilă: a slăbit cu 53 de kilograme. 53 de kilograme înseamnă greutatea unei domnișoare nu foarte înalte.
A reușit acest lucru ajutat de doctorii unui spital privat din Constanța.
„Domnul Cazan este un pacient ce a obținut rezultate remarcabile, redobândindu-și sănătatea în urma unei intervenții specifice chirurgiei bariatrice, și anume intervenția ’Gastric Sleeve’ pentru micșorarea stomacului cu scopul reducerii greutății corporale”, spun reprezentanții acestuia.
Pacientul fost supus unei intervenții de micșorare a stomacului, care a fost realizată în iunie 2016, având greutatea inițială de 142 kg, precum și o serie de probleme medicale asociate obezității, precum afecțiuni cardiace multiple, hipertensiune și dislipidemie.
La un an de la intervenție, Mircea Cazan a ajuns la greutatea de 89 kg, perioadă în care și-a conturat un stil de viață sănătos, cu o alimentație corectă și cu activitate fizică în fiecare zi, mersul pe bicicletă și la sala de forță fiind printre favorite.
„Am 51 ani dar mă simt ca la 15…”, mărturisește el.
La „Cursul pentru Tratarea Obezității”, ce va avea loc la Ovidius Clinical Hospital în data de 10 noiembrie 2018 ora 10:00, acesta, alături de alte persoane, va împărtăși din experiența sa. Prezența la curs a pacienților este gratuită și se realizează doar pe bază de înscriere telefonică la număr de telefon 0241480400.
Sursa informații și text: Facebook/Ovidius Clinical Hospital