Președintele Consiliului Județean Constanța, Mihai Lupu, și-a dorit ca instituția pe care vremelnic o conduce să arate mai frumos. Din acest motiv, în toamna anului 2022 a acordat un contract unei firme din Mihail Kogălniceanu pentru 86.380 de lei fără TVA, adică puțin peste 100.000 de lei, TVA inclus.
Contractul prevedea amenajarea peisagistică pentru curtea interioară a Consiliului Județean Constanța, care are 450 de metri pătrați, și despre intrarea în instituție, de 120 de metri pătrați.
Consiliul Județean a dorit să se planteze gazon, flori și arbuști, piatră decorativă, lămpi solare, ghivece decorative, sistem de irigare cu aspersor.
Firma trebuia să planteze, printre altele, 400 de bucăți de varză decorativă, 500 de crizanteme galbene, 300 de crizanteme roșii, 200 de crizanteme albe, 40 de trandafiri pomișori, 18 lămpi solare, două ghivece decorative.
Varza decorativă (Brassica oleracea acephala) este o plantă bienală, dar numai în primul său an de viață are valoare ornamentală. În al doilea an formează flori, fructe și semințe.
Achiziția a fost în dosarul DNA, care a renunțat însă la acuzații.