Cum explică Prefectura Constanța numărul record de îmbolnăviri de Covid-19

Centrul de Îngrijire și Asistență „Sf. Andrei” Adulți din localitatea Negru Vodă

Numărul mare de cazuri înregistrat astăzi pentru județul Constanța este determinat, în primul rând, de apariția unui focar la Centrul de Îngrijire și Asistență „Sf. Andrei” Adulți din localitatea Negru Vodă, explică reprezentanții Instituției Prefectului Constanța.

Acolo sunt confirmate 62 de cazuri COVID-19 (6 provenind din rândul personalului centrului și 56 din rândul beneficiarilor).

În centrul din Negru Vodă sunt, în total, 60 de beneficiari și 56 de angajați.

„Din totalul de 62 de persoane infectate, 10 au fost internate, cu simptome ușoare, la Secția Exterioară Agigea, restul fiind carantinate în centru, acolo unde se află sub supravegherea personalului. De asemenea, un medic de familie va oferi asistență de specialitate, în fiecare zi. Restul de 4 beneficiari ai centrului, care nu au fost confirmați cu noul coronavirus, au fost izolați de restul celor aflați în centru.” spun reprezentanții Prefecturii.

În paralel, în tot județul, DSP Constanța a inițiat anchete epidemiologice, pentru a determina dacă se constituie și alte focare.

În ultimele 24 de ore, în județul Constanța au fost înregistrate 259 de cazuri. Chiar dacă scădem cele 62 din Negru Vodă, tot avem o cifră record, cea mai mare de la izbucnirea epidemiei.

De altfel, rata de incidență în municipiul Constanța este acum de 2,81 cazuri la mia de locuitori, de asemenea cea mai mare de la începerea epidemiei.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Câți bolnavi de Covid-19 sunt în fiecare din cele 70 de localități ale județului Constanța

sâm oct. 31 , 2020
În județul Constanța sunt 1.312 bolnavi de Covid-19, potrivit Direcției de Sănătate Publică. Este vorba despre numărul de cazuri active în perioada 17 – 30 octombrie 2020. Aproape trei sferturi din acestea sunt în municipiul Constanța: 879. Municipiul este la un pas de pragul de 3 cazuri la mia de […]
coronavirus constanța

V-ar putea interesa și: