Ionuț Rusu este viceprimar al municipiului Constanța. Singurul viceprimar, după ce primarul Vergil Chițac a cerut demiterea celui USR, Florin Cocargeanu, pe motiv că, în calitate de consilier municipal, nu a votat un împrumut imens.
Să nu uităm, tot Chițac le transmitea consilierilor să nu se uite la legalitatea proiectelor, ci numai la oportunitatea lor.
Ionuț Rusu a primit atribuții de la edil, dar, din păcate, nu știm dacă și le duce la îndeplinire, pentru că nu știm pentru ce este plătit. Și este plătit bine. În 2021 a avut un venit de peste 116.000 de lei, bani în mână, adică mai mult decât tot profitul obținut de firma pe care o deține, Stargate Crewing Agency, destul de cunoscută în rândul marinarilor.
Din păcate, Ionuț Rusu încalcă legea de când a ajuns în primărie. Iată de ce.
Recent, fostul city manager, Felicia Ovanesian, a declarat, într-o emisiune la Tomis TV, că Ionuț Rusu ajunge la primărie o dată pe săptămână. A mai spus că, atunci când primarul e Chițac și el devine, practic, primar, cere semnarea unor documente de urbanism peste rând, contrar dispozițiilor în vigoare din instituție. Faptă, trebuie să recunoaștem, cu conotații grave.
Am vrut să verificăm dacă este așa. L-am rugat pe viceprimar să ne ofere un punct de vedere. A spus să va asculta cele spuse și că va reveni cu unul, dacă va considera necesar. Au trecut circa două săptămâni de la emisiune. Nu a considerat necesar să ne explice – nu nouă, ci vouă, celor care ne citiți. Nu am primit niciun răspuns.
Am fost apoi curioși să citim ce a scris în raportul anual de activitate. Legea din România, în speță Codul Administrativ, este foarte clar. La articolul 225 prevede că aleșii locali au mai multe obligații, printre care se numără următoarea:
„Fiecare consilier local, respectiv consilier judeţean, precum şi viceprimarii, respectiv vicepreşedinţii consiliului judeţean sunt obligaţi să prezinte un raport anual de activitate, care este făcut public prin grija secretarului general al unităţii/subdiviziunii administrativ-teritoriale.”
Recomandare: Ionuț Rusu, de la ciulinii din câmp la scaunul de viceprimar. „C-așa-i în tenis” VIDEO
Ei bine, pe site-ul primăriei nu figurează niciun raport de activitate. Niciunul. Ionuț Rusu nu a depus vreunul nici în calitate de consilier municipal, nici în calitate de viceprimar. Nu știm de câte ori pe săptămână se duce la muncă, ce face când se duce, pentru ce îl plătim.
Codul Administrativ nu prevede în mod expres pedepse dacă nu este respectat, dar asta nu înseamnă că cei care îl încalcă nu pot fi trași la răspundere.
Recunosc, la final, că nu i-am mai cerut niciun punct de vedere viceprimarului referitor la acest subiect. La precedentele nu a binevoit să răspundă nici măcar cu un „Nu comentez”. Dacă va dori însă să îl/le ofere, îi stăm la dispoziție cu adresa de email contact(at)ct100.ro.
P.S. „Decizia de a demite viceprimarul aparține domnului primar Vergil Chițac, iar noi o susținem fără echivoc. Din punctul meu de vedere, dacă într-o echipă se pierde încrederea, se pierde orice posibilitate de a colabora în mod corect. Iar încrederea s-a pierdut în momentul în care domnul Cocargeanu s-a opus contractării unui împrumut necesar pentru derularea unor investiții esențiale și a ales să pună interesul electoral deasupra intereselor Constanței.”, spunea Rusu, după demiterea viceprimarului USR. Întrebarea care se ridică este următoare: dar dacă cetățenii își pierd încrederea în primar și viceprimar, aceștia trebuie să plece?
Domnilor am o intrebare: cum se face ca Felicia Ovanesian este deodata mesia in Constanta. Oras care nu arata mai bine nici pe vremea in care domnia sa era city manager. Eu cred ca odata ce ai dat gres ar trebui sa te retragi nu sa dai declaratii belicoase. Nu ca cei de acum ar fi mai competenti, dar totusi ar trebui sa rupem cercul vicios al incompetentei si coruptiei.