Cum își sabotează PSD propriul candidat la Primăria Constanța

Sursă foto: PSD Constanța

Voit sau nu – eu cred că voit – PSD își sabotează propriul candidat la Primăria Constanța. Se vede asta în detalii care pot fi observate cu ochiul liber (și știm deja, de la oamenii mai înțelepți decât noi, că diavolul se ascunde în detalii).

Luăm un singur exemplu. O postare făcută azi de Organizația Municipală PSD Constanța, cea din partea căreia candidează la primăria Horia Constantinescu.

Postarea începe așa:

„Peste 100 de social-democrați din cadrul Organizației Municipale PSD Constanța au fost prezenți în zona Eden. Alături de ei s-au aflat președintele organizaţiei Ion Dumitrache, prim-vicepreședintele Costin-Ioan Răsăuțeanu și, nu în ultimul rând, Horia-Miron Constantinescu, candidat la funcția de primar al municipiului Constanța, precum și Cătălin Nicolae Grasa, candidat pentru președinția Consiliului Județean Constanța.”

Nu trebuie să fi făcut multe cursuri de semiotică sau comunicare pentru a-ți da seama că cineva a încercat – voit sau nu, eu cred că voit – să minimizeze importanța lui Horia Constantinescu.

Prima informație care ți se oferă este „peste 100 de social-democrați”, deci deja îți este indusă ideea că grupul este mai important decât o persoană, comunitatea decât individualitatea. Primul nume care apare este cel al președintelui organizației, Ion Dumitrache. Așa știm și cine este cel mai important membru al organizației. Al doilea numea, Costin Răsăuțeanu, prim-vicepreședinte și favoritul președintelui. De-abia pe locul al treilea, dar nu în ultimul rând, după cum ni se spune, Horia Constantinescu.

Ierarhia, din punctul de vedere al conducerii PSD Constanța, nu putea fi exprimată mai clar.

Avem și un colaj de patru fotografii. Candidatul la primărie apare numai într-una dintre ele, deși ar fi trebuit să fie vioara întâi. În poză are mâinile împreunate și se uită la o doamnă, care însă nu-i întoarce privirea, ci privește la rândul ei la Cătălin Grasa. Ce vă spune asta, în subliminal? Că oamenii se feresc de el, nu stau de vorbă cu el. Fotografia unui candidat care face baie de mulțime trebuie obligatoriu – o spun toate manualele, dar și bunul simț politic – să conțină secvențe în care candidatul este apropiat, fizic, de oameni. Emil Boc postează și acum, deși e primar de mult timp, fotografii în care dă noroc cu oamenii sau îi bate, la propriu, în spate.

În celelalte poze apare Costin Răsăuțeanu, ascultând cu atenție niște constănțeni, și Dede Perodin, consilier municipal. Avem și o poză de grup, singura care are ce să caute în acest calup.

Horia Constantinescu are șanse să câștige Primăria Constanța, dar se pare că are de luptat și cu ceilalți candidați, și cu propriul partid. Cu cât știe mai repede acest lucru, cu atât șansele lui sunt mai mari.

Ceva mă face să cred că știe deja.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Un comentariu la “Cum își sabotează PSD propriul candidat la Primăria Constanța

  1. Pai marionetele stau mai la urma asa , dupa importanta. psd-ul a aratat exact ce vroia si ce se stie; primarul joaca dupa dupa cum ii canta sefii si aici le arata constantenilor cine E sefu’!

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Câștigătorii concursului „10 cu Felicitări” de la Școala Gimnazială nr. 22 I.C. Brătianu au ajuns la Destiny Park

mie apr. 10 , 2024
Câștigătorii concursului „10 cu Felicitări” de la Școala Gimnazială nr. 22 I.C. Brătianu au ajuns la Destiny Park. Eforturile elevilor din clasa I C de a colecta selectiv și de a contribui la un mediu mai curat, în cadrul competiției „10 cu Felicitări pentru Colectarea Separată”, au fost recompensate cu […]

V-ar putea interesa și: