Pe 7 septembrie, în cartierul Tomis Nord, un bărbat și-a atacat violent iubita în cartierul Tomis Nord din Constanța, cu mai multe lovituri de cuțit.
Imediat după comiterea faptei, cetățenii au comunicat polițiștilor date cu privire la identitatea, semnalmentele și direcția de deplasare a bărbatului în cauză.
„Întrucât persoana cercetată ar fi părăsit locul comiterii faptei și ar fi avut asupra sa obiectul cu care ar fi agresat victima și s-ar fi încuiat în interiorul imobilului în care locuia, fǎrǎ forme legale, în temeiul articolului 52, alin. 1 și 2 din Legea nr. 218/2002 privind organizarea și funcționarea Poliției Române, polițiștii au folosit forța pentru a pătrunde în imobil.”, a precizat azi IPJ Constanța.
Astfel, în urma intervenției polițiștilor, bărbatul în cauză a fost imobilizat și condus la sediul poliției pentru continuarea cercetărilor.
Cazul a fost preluat de către procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța.
Urmare a administrării probatoriului, s-a dispus reținerea acestuia, pentru 24 de ore.
Persoana în cauză a fost introdusă în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I. P. J. Constanța, fiind cercetată sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 32 raportat la art. 188 (tentativă de omor) și art. 371 Cod Penal (tulburarea ordinii și liniștii publice).