Cum poate fi salvat lacul deșertificat din Constanța

https://www.facebook.com/ervinmolnarpage/videos/1108863396603648

Directorul Administrației Naționale Apele Române, Ervin Molnar, a declarat azi că, în urma discuțiilor pe care le-a avut cu Bogdan Bola, directorul de la Apele Romane Dobrogea-Litoral, au hotărât să salveze Lacul Nuntași din județul Constanța.

„În calitate de gospodari ai apelor, dar și de pe poziția unei instituții care deține monopol strategic în gestionarea resurselor de apă, chiar dacă acest lac nu este în administrarea noastră, avem datoria în primul rand morala și nu numai, de a ne implica cu toate forțele și resursele de care dispunem, sa îl readucem la statutul sau de altădată. Totul depinde însă de colegii noștri de la Administrația Rezervației Biosferei Delta Dunării. Este nevoie de o simplă notificare scrisă prin care ne solicită intervenția într-o zonă pe care ei o au în administrare. Odată ce avem acordul lor scris, ne mobilizam forțele , oameni și utilaje și le oferim suportul de care au nevoie. Cu sprijinul colegilor mei de la Administrația Bazinală de Apă Dobrogea-Litoral, chiar de săptămâna viitoare, putem să începem intervenția.”, a spus Ervin Molnar.

Este vorba despre două utilaje, un excavator cu braț lung de 18 m și un buldoexcavator, care se pot folosi pentru decolmatarea celor două canale acum complet obturate.

„În două-trei luni, vom reuși să readucem apă în lac și, în acest fel, vom reface secțiunilor de scurgere a apelor. Astăzi, lacul Nuntași a rămas doar o bucată de pământ arid, într-o zonă sălbatică, care altădată bucura turiștii cu o floră și faună deosebită. Numai vorbim despre proprietățile terapeutice ale lacului de altădată al cărui nămol concura cu cel de la Techirghiol. Veți vedea însă cât de schimbat va fi după intervenția noastră!”, a mai spus acesta.

Șeful ANAR a spus că lucrurile nu se vor opri aici.

„Dacă colegii noștri de la ARBDD își vor dori același lucru, noi, cel puțin, suntem hotărâți să mergem mai departe și să solicităm sprijin tuturor autorităților competente din domeniu să întreprindă de urgență toate măsurile necesare pentru a reface acest lac. Obiectivul nostru primordial și imediat este să asigurăm realimentarea lacului. Este mare păcat că un lac de o suprafață de peste 850 ha să ajungă să sece aproape complet. Acum 7 ani, nivelul în lac era de peste 2m. În aprilie, specialiștii noștri evaluau un nivel al apei de aproape jumătate de metru. Diferența de nivel este evidentă. Este clar că acest proces de colmatare a condus la apariția acestui fenomen de secare a lacului, în care și flora și fauna au fost puternic afectate. Vorbim de un lac care face parte din zona protejată a complexului Razim-Sinoe. De aceea, voi reuni, la rândul meu, toate instituțiile competente pentru a găsi împreună soluții ca să refacem ecosistemul acestui lac, puternic afectat de lipsa apei. Mai mult, ne oferim expertiza și sprijinul nostru colegilor de la ARBBDD pentru a extinde colaborarea și cu alte instituții, inclusiv cu ONG-uri interesate. Sunt deschis pentru un parteneriat cu mai multe instituții care sa ne ofere soluri viabile și o viziune pe termen mediu și lung. Eventual, putem găndi scrierea unui proiect de finanțare europeană care să atragă fonduri europene în zonă. Cred că avem nevoie iminentă de astfel de proiecte de refacere a biodiversității marine, dar și a calităților curative ale lacului. Astfel de soluții de mediu integrate vor aduce plus-valoarea de care are nevoie această zona, îi vor valorifica cu adevărat potențialul și vor contribui la dezvoltarea ei, turistica și socio-economică, puternic afectată acum de acest fenomen, care devine tot mai acut, de la an la an.”, a punctat acesta.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Perseidele se văd de la Planetariu

mie aug. 12 , 2020
În cursul acestei nopți, în intervalul orar 22.00 – 5.00, pasionații de observații astronomice sunt așteptați la Planetariul din Constanța din incinta Complexului Muzeal de Științe ale Naturii. Este noaptea dedicată Perseidelor și se va efectua inclusiv recunoașterea de constelații. Pe pagina de Facebook a instituției a fost postat următorul […]

V-ar putea interesa și: