Primăria Constanța a reconfigurat intrarea în stațiunea Mamaia.
Lucrările au costat 8,3 milioane lei.
„În ciuda faptului că sunt unii care încearcă zilnic să stârnească valuri de nemulțumire pe Facebook și comentează negativ la orice am face, faptele din teren rămân. Reconfigurarea giratoriului de la Păpădie, redeschis recent (finalizat ca geometrie a traficului; mai urmează asfaltarea și amenajarea finală), se va dovedi în curând cea mai eficientă și cea mai civilizată soluție pentru sistematizarea traficului din zonă. Studiile deja o arată. A respinge și a critica din start un lucru doar pentru că este nou, fără a aștepta să-i măsori eficiența în timp, nu este decât un truc politic”., a declarat acesta, fără să menționeze însă cât a costat.”, a declarat primarul Chițac, care locuiește în Eforie.
Mai jos aveți imagini surprinse vineri, 26 mai, in jurul orei 09.00.
Credeți că a meritat investiția?
Nici nu vrem să ne imaginăm cum va fi la vară, când este plin de turiști.
„Chitake” cred ca n-a trecut pe acolo nici inainte nici dupa mizeria care au facut-o… Inainte era aglomerat in acea zona, dar era relativ safe sa mergi pe acolo si era destul de intuitiv ce ai de facut si pe ce banda sa o iei… Acum e un haos total… si stati asa ca nici nu a venit vara…
Din imaginile prezentate se vede ca sensul Aurel Vlaicu -Mamaia este blocat deoarece șoferii trebuie sa dea prioritate de stanga masinilor care curg incontinuu. Pe lângă mașinile care vin din Mamaia tot aici trebuie sa intoarca șoferii care vin de la gara și care vor sa intre in Tomis Nord. Cauza-de la Bd Soveja până la Satul de vacanta pe o distanță de doi km banda este continuă.Intersectia str. Dispensarului -Lapusneanu trebuie semaforizată pt a descongestiona sensul giratoriu . Șoferii ar reduce distanta cu doi km ,timp câștigat , 0,2 litri benzina economisiti de fiecare mașină,reducerea poluării ,eliberarea sensului giratoriu.
Contrar așteptărilor acum se sta mai mult în reafic deci mI multă poluare , nervi și accidente.
Când o sa vina turiștii o sa fie și mai complicat sa ieși din sens în orice direcție ai lua-o
Intr-un cuvânt JALE
Pentru cei cate vin pe Lapusneanu din oras, accesul in MMaia e cu benzi dedicate prioritare. Cei care nu pot intra in Mamaia sunt turistii care vin de la Bucuresti pe A2. Ei dau prioritate de doua ori, odata la intrarea in giratoriu si inca odata la incadrarea in fluxul dinspre City Park.
Si fupa cum se vede, au de asteptat!
Ce-ai facut Bobita ??? Ar fi bine acuma sa te punem in intersectie sa dirijezi circulatia ca sa iti dai seama intr-adevar ce ai facut