Un instructor profesionist de dans i-a pus în mișcare pe turiștii din Eforie Nord. Au repetat mișcările la unison și au și respectat regulile de distanțare fizică.
Cel care le-a ghidat însă paşii este Iuri Brais, campion mondial, singurul moldovean care a făcut parte din lotul sovietic la dansuri sportive. De zece ani e la Constanța şi a deschis o şcoală de dansuri. În timpul liber dă lecţii gratuite turiştilor aflaţi pe plajă, în vacanţă, potrivit Dobrogea TV.
Pe tot parcursul şedinţei de Zumba, turiştii au respectat regulile şi au păstrat distanţa fizică. Eforie Nord a fost şi anul acesta destinaţia preferată a turiştilor familişti. Gradul de ocupare a fost de 90% mai tot timpul iar plajele au fost sufocate de turişti. Puţini au fost cei care au mai ţinut cont de regulile de distanţare fizică şi mai mulţi agenţi economici din staţiune inclusiv operatori de plajă au fost sancţionaţi pe parcursul sezonului estival.
Eforie Nord este una dintre cele mai căutate stațiuni de pe litoral. Ca în fiecare an, este luată cu asalt de turiștii.