Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Constanța a introdus, din această lună, serviciul de programări on-line. Este un proiect pilot în cadrul unităților fiscale subordonate D.G.R.F.P. Galați.
Contribuabilii care se programează on-line vor fi primiţi într-un spaţiu dedicat, la ora aleasă de contribuabil, de structura care este responsabilă cu soluţionarea solicitării contribuabilului, fiind respectate toate măsurile de protecţie şi igienizare atât de către personalul angajat, cât şi de către contribuabili. Astfel, accesul contribuabililor care solicită întâlniri va fi permis în cadrul A.J.F.P. Constanta din bulevardul I. Gh. Duca nr.18, etajul I, camera 13 sau bulevardul Tomis nr.312A, parter, camera 4, după efectuarea operaţiunii de termometrizare, purtând mască de protecţie pentru faţă (care să acopere gura şi nasul).
Contribuabilii care se vor programa on-line vor fi primiţi de personal de specialitate din cadrul următoarelor structuri: declaraţii fiscale persoane fizice, declaraţii fiscale persoane juridice, evidenţă pe plătitor persoane fizice, evidenţă pe plătitor persoane juridice, avize şi autorizaţii (case de marcat), executare silită persoane fizice, executare silită persoane juridice, cazier fiscal, asistenţă contribuabili, evitarea dublei impuneri.