În această perioadă, de dinainte campaniei electorale, mai mulți candidați pentru funcția de primar al municipiului Constanța au început să-și prezinte viziunea despre oraș. Una dintre principalele probleme este cea a parcărilor.
Am auzit până acum tot felul de bazaconii. Unii spun că toată lumea trebuie să aibă locuri de parcare, deși necesarul este peste 100.000 de locuri, iar costurile sunt imense. Alții atrag atenția că un loc de parcare subteran costă circa 30.000 de euro, în timp ce unii vin cu soluții inedite, pe care nu le-am mai întâlnit nicăieri în Europa.
Am prezentat de-a lungul timpului modul cum se parchează în multe orașe civilizate. Astăzi am luat un exemplu din Stuttgart, Germania. Am ales acest exemplu pentru că azi Horia Constantinescu, candidat PSD, a vorbit despre parcări și s-a referit la Germania. Și pentru că Stuttgart nu este mult mai mare decât Constanța.
Apropo, Horia Constantinescu vrea ca oricine are mașină să plătească o vinietă de 1 leu pe zi pentru a putea parca oriunde în oraș, iar din acești bani vrea să construiască parcări. O soluție care se gândește în Oltenia, mai exact în Craiova, dar nu și în Europa.
Recomandare: Traficul rutier din Constanța și soluțiile populiste ale politicienilor. Exemplul Gihan Eserghep, PUSL
Acum, în Constanța lui Chițac, parcarea rezidențială este 255 de lei.
Probleme și în Germania
Haideți să vedem cum este în Stuttgart.
Problemele sunt similare acolo. Iată ce scrie pe site-ul oficial al orașului:
„În întreg orașul Stuttgart, locurile de parcare au devenit din ce în ce mai puține în multe dintre cartierele sale. Acesta este motivul pentru care mașinile sunt adesea parcate pe trotuare sau în zonele în care este interzisă oprirea sau parcarea. Parcarea ilegală pe trotuare pune în pericol pietonii și alte grupuri vulnerabile, deoarece îi obligă să ocolească pe șosea. Blochează liniile critice de vizibilitate între șoferi și pietoni și îngreunează vederea șoferilor la intersecții și în curbe. Elevii, în drumul lor spre și dinspre școală, găsesc, de asemenea, dificil să meargă printre mașinile parcate.
Municipalitate de acolo a gândit un sistem de gestionare a parcărilor se bazează pe așa-numitul principiu de amestec, adică, în principiu, locurile de parcare sunt disponibile pentru oricine. Cu toate acestea, pentru rezidenți, dacă dețin un permis de parcare rezidențial, utilizarea este gratuită. Firmele au opțiunea de a solicita un permis special. Toți ceilalți șoferi trebuie să plătească pentru timpul de parcare.
Cine este eligibil pentru un permis de parcare rezidențial? Rezidenții care nu dețin nici garaj, nici loc de parcare închiriat sunt eligibili pentru un permis de parcare rezidențial, dacă dețin o mașină și au reședința principală înregistrată în una dintre sub-zonele desemnate.
Cât costă un permis de parcare rezidențial? Taxa administrativă pentru permisul de parcare rezidențial este de 30,70 € pe an, adică circa 150 de lei. Mai puțin decât vrea Horia Constantinescu să taxeze orice constănțean. Acest lucru vă permite să parcați în zona rezidențială indicată pe permisul dvs. fără a fi necesar să achiziționați un tichet de parcare preplătit (cu excepția zonelor de parcare pe termen scurt).
Două zone de parcare diferite în zona de parcare rezidențială
În zonele rezidențiale sunt două zone:
Zonă albastră
• Parcare taxată în zilele lucrătoare între 8 dimineața și 10 seara
• În aceste zone, deținătorii de permise rezidențiale pot parca oricând și gratuit
• Bilet de zi (valabil până la 14 ore de parcare, transferabil și pentru ziua următoare)
Zonă portocalie
Parcare pe termen scurt în zonele cu numeroase afaceri
• Parcare taxată pentru rezidenți și toți ceilalți șoferi, limită maximă de ședere: 2 ore
• Parcare taxată în zilele lucrătoare între 8 dimineața și 10 seara
• Parcare gratuită pentru rezidenți după ora 19:00 de luni până vineri (în cartierele Bad Cannstatt, Untertürkheim și Vaihingen după ora 18:00) și după ora 14:00 sâmbăta.
• Parcare gratuită pentru rezidenți și toți ceilalți șoferi în zilele lucrătoare între orele 22:00 și 8:00, duminica și în sărbătorile legale
Limită maximă de o oră în centru
Locuitorii din zonele centrale nu sunt incluși în reglementarea menționată anterior, deoarece pot parca în mod nelimitat în centrul orașului, dacă dețin un permis special. Parcarea taxată este permisă pentru toți ceilalți șoferi în centrul orașului de luni până sâmbătă între orele 8 dimineața și 10 seara, cu limita maximă de ședere de o oră.
Cât costă un permis special? Există două categorii de permise speciale:
• Permis special „mic” (parcare de noapte), de luni până sâmbătă între orele 18:00 și 8:00 a doua zi, plus duminica: parcare gratuită fără tichet de parcare. Costă 150 € pe an;
• Permis special „mare” (24/7/365), parcare nelimitată gratuită. Costă 400 € pe an.
Documentul unde puteți citi regulile de parcare din Stuttgart este AICI.
P.S. În București, un politician din Constanța, care candidează la primăria generală, Dorel Onaca, promite că va face toate parcările gratuite. Cea mai populistă măsură pe care am auzit-o în această campanie.
Recomandări:
Parcările din Bruges și minciunile primarului Constanței
Bulevardul Alexandru Lăpușneanu – dispar parcările, apar pistele pentru biciclete
Manager de hotel: „Problema parcării în Mamaia este forțată de jegurile din presă”
Parcarea în Milano, gratuită pentru rezidenți. Fără plăcuțe
Parcarea în Constanța, discriminatorie și printre cele mai scumpe din Europa
„Dorel Onaca, promite că va face toate parcările gratuite. ” Cand va spun ca astia ne iau de prosti nu ma credeti si din nefericire mai au si dreptate ca romanu’ pune botu’ ceva de speriat! Ba daca le zici te mai iau si la bataie ca ” de unde stii tu bah ca nu face !” Ca de zeci de ani nu ne invatam minte si-n loc sa mergem la vot unii mai rasariti sunt sictiriti iar ceilalti se bucura la promisiuni si-o sapca sau pix