Primăria Constanța a explicat, printr-un comunicat de presă, cum funcționează regulamentul parcărilor publice în zona rezidențială aferentă zonei 2.
- Abonamentul rezidențial de 208 lei/an cu loc rezervat este valabil 5 ani de la data perfectării.
2. Dacă dețineți un asemenea loc/abonament anual de parcare rezidențială nu este nevoie să achitați nicio altă taxă pentru a parca în aria locului rezervat/de domiciliu.
3. Dacă locul de parcare rezidențial rezervat este ocupat de o altă persoană în intervalul orar 08:00-16:00, de luni până vineri, puteți parca pe orice alt loc de parcare disponibil din zonă FĂRĂ PLATA VREUNEI TAXE. În afara acestui interval orar, precum și în zilele de sâmbătă și duminică și de sărbători legale, dacă altcineva vă ocupă locul dvs de parcare rezidențială rezervat apelați Poliția Locală pentru eliberarea locului rezervat, iar dvs. puteți parca pe orice alt loc disponibil/liber din zona în care locuiți, FĂRĂ PLATA VREUNEI TAXE.
4. NU EXISTĂ OBLIGAȚIA DE A ELIBERA PROPRIUL LOC DE PARCARE REZIDENȚIALĂ REZERVAT ÎN NICIUN INTERVAL DE TIMP. Acesta poate fi ocupat de o altă persoană doar dacă este liber și doar de luni până vineri între orele 08:00-16:00.
5. Nimeni nu vă poate ocupa locul de parcare rezidențial rezervat, nici chiar de luni până vineri între orele 08:00-16:00, DECÂT CU PLATA TARIFULUI DE PARCARE AFERENT ZONEI 2, ceea ce VA CONDUCE LA REDUCEREA SEMNIFICATIVĂ A OCUPĂRII ILEGALE A LOCULUI PE CARE ÎL DEȚINEȚI DE CĂTRE O ALTĂ PERSOANĂ ȘI MAI ALES DE CĂTRE TURIȘTI.
6. În limita locurilor de parcare disponibile/nerezervate situate pe o rază de 200 mp de domiciliu, orice constănțean poate rezerva un loc de parcare cu plata abonamentului anual în cuantum de 208 lei.
7. ABONAMENTUL DE 199 LEI AFERENT ZONEI 2 VĂ PERMITE PARCAREA, FĂRĂ LOC REZERVAT ȘI FĂRĂ PLATA VREUNEI TAXE ATÂT LA DOMICILIU ( DACĂ ACESTA ESTE SITUAT ÎN ZONA 2 ȘI NU DEȚINEȚI ABONAMENT REZIDENȚIAL ANUAL), CÂT ȘI ÎN ORICE ALTĂ PARCARE PUBLICĂ NEREZERVATĂ DIN ZONA 2. ZONA 2 ACOPERĂ 90% DIN PARCĂRILE PUBLICE DIN MUNICIPIU.
Vă recomandăm și:
Au început să dispară locurile de parcare de pe bulevardul Alexandru Lăpușneanu din Constanța
N-a vrut să plătească 4 lei pe oră pentru parcare. Asta l-a costat 630 de lei