Cum va fi vremea până la sfârșitul lunii aprilie

Primăvara în Mamaia. Foto: Matca Vision Studio
Primăvara în Mamaia. Foto: Matca Vision Studio

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni, intervalul 17 – 30 aprilie. Specialiștii anunță că vremea se încălzește din acest weekend și pe parcursul săptămânii viitoare, astfel că valorile termice vor trece de 20 grade Celsius.

Banat

În primele trei zile valorile termice vor fi apropiate de cele specifice perioadei, media maximelor fiind de 15…17 grade, iar a minimelor în jurul a 7 grade. Între 20 și 24 aprilie temperaturile diurne vor crește treptat, media celor maxime urcând de la 17 grade în prima zi, până în jurul a 20 de grade în ultima. În acest interval, media temperaturilor minime va avea variații între 5 și 8 grade. În zilele care vor urma, până la finalul intervalului de prognoză, maximele termice vor fi în medie între 18 și 22 de grade, iar minimele, în medie, între 6 și 10 grade. Vor fi averse și descărcări electrice în fiecare zi, mai frecvente și mai intense între 17 și 20 aprilie și din data de 25 aprilie.

Crișana

Până spre finalul primei săptămâni valorile termice vor avea variații în jurul normelor climatologice din această perioadă, astfel că media temperaturilor maxime va fi între 15 și 18 grade, iar a minimelor între 5 și 7 grade. În zilele care vor urma se va încălzi ușor, astfel că maximele termice vor fi în medie între 17 și 21 de grade, iar minimele termice, în medie, între 6 și 9 grade. Vor fi averse și descărcări electrice aproape în fiecare zi, mai frecvente și mai intense în primele zile ale intervalului de prognoză și după data de 24 aprilie.

Transilvania

Între 17 și 22 aprilie valorile termice nu vor avea variații semnificative, media maximelor termice se va situa în jurul valorii de 15 grade, iar a minimelor va fi în jur de 6 grade. În intervalul următor se va încălzi ușor și treptat, astfel că, în medie, maximele termice vor fi de la 16 la 20 de grade, iar minimele vor fi cuprinse, în general, între 6 și 8 grade. Vor fi averse și descărcări electrice aproape în fiecare zi, mai frecvente și mai intense între 17 și 20 aprilie și după data de 25 aprilie.

Maramureș

Vremea va fi normală din punct de vedere termic în prima săptămână, când, în medie, maximele termice vor fi de 15…17 grade, iar minimele de 4…6 grade și ușor mai caldă în cea de a doua, cu medii ale temperaturilor maxime ce se vor situa între 18 și 20 de grade și ale minimelor între 5 și 7 grade. Probabilitatea de ploaie va fi mai ridicată între 17 și 20 aprilie și după data de 24 aprilie.

Moldova

Media maximelor termice va fi mai scăzută decât în mod normal la această dată până în 21 aprilie și se va situa, în general, între 12 și 15 grade, apoi ușor mai ridicată și va avea valori cuprinse între 17 și 20 de grade. Minimele termice vor fi peste mediile climatologice specifice datei și se vor situa, în marea lor majoritate, între 6 și 8 grade. Temporar vor fi averse și descărcări electrice aproape în fiecare zi, mai intense și mai frecvente între 17 și 20 aprilie.

Dobrogea

În prima parte a intervalului media maximelor termice va fi între 13 și 16 grade, iar a minimelor între 6 și 8 grade, iar în cea de a doua, în general, maximele termice vor avea, în medie, valori cuprinse între 15 și 18 grade și minimele între 7 și 9 grade. Probabilitatea mai mare pentru averse și descărcări electrice va fi până în jurul datei de 21 aprilie.

Muntenia

Până spre finalul primei săptămâni valorile termice maxime vor fi normale sau ușor mai scăzute decât în mod normal la această dată, iar media lor va fi de 15…16 grade. În intervalul următor vremea se va încălzi ușor și treptat, iar în medie, maximele termice, vor fi de 18…21 de grade. Minimele termice vor fi în general mai ridicate decât cele specifice perioadei și vor avea variații, în general, între 6 și 8 grade. Vor fi averse și descărcări electrice aproape în fiecare zi, mai frecvente și mai intense până în jurul datei de 21 aprilie și după data de 25 aprilie.

Oltenia

Valorile termice diurne vor fi, în general, în creștere, media maximelor având valori de la aproximativ 15 grade în primele zile, până spre 21 de grade în ultimele. Minimele termice vor avea în medie valori cuprinse între 6 și 9 grade. Vor fi averse și descărcări electrice aproape în fiecare zi, mai frecvente și mai intense până în jurul datei de 21 aprilie și după data de 24 aprilie.

La munte

În prima săptămână din interval, mediile temperaturilor maxime vor fi cuprinse între 5 și 7 grade, iar a minimelor între -2 și 1 grad. În cea de a doua săptămână se va încălzi ușor, astfel că maximele vor fi în medie între 8 și 11 grade, iar minimele între -1 și 3 grade. Temporar vor fi precipitații în fiecare zi, sub formă de ploaie, iar în prima săptămână, la altitudini mari și lapoviță și ninsoare. Acestea vor avea și caracter de avesă și vor fi însoțite de descărcări electrice.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Eroarea care a oprit cel de-al treilea război mondial

mar apr. 18 , 2023
O eroare a oprit, cel mai probabil, declanșarea celui de-al treilea război mondial. Un avion rusesc de vânătoare de tip Suhoi 27 (Su-27) a tras o rachetă împotriva unui avion britanic de supraveghere de tip RC-135 Rivet Joint, care survola Marea Neagră, la 29 septembrie, dezvăluie cotidianul american The New […]

V-ar putea interesa și: