Activităţile comerciale din zona litoralului sunt realizate, în mare parte, de operatori economici neautorizaţi, ceea ce are implicaţii directe în privinţa sănătăţii consumatorilor şi a încasării veniturilor la bugetele locale, relevă un raport al Curţii de Conturi. O parte importantă din activitatea comercială desfăşurată pe litoralul Mării Negre în 2021 a fost realizată în afara cadrului legal, cu ocuparea domeniului public în mod abuziv, fiind totodată identificate neconformităţi în ceea ce priveşte desfăşurarea de activităţi comerciale fără deţinerea de autorizaţii/acorduri emise de autorităţile de reglementare, dar şi legate de modul de efectuare a controalelor pentru reducerea sau eliminarea riscurilor de desfăşurare a activităţilor în afara cadrului legal de către operatorii economici, sunt concluziile documentului. Acordarea autorizaţiilor de funcţionare sau vizarea acestora în anul 2021 s-a făcut pentru mai puţin de jumătate din totalul celor care ar fi trebuit să solicite autorizarea, afirmă auditorii.
„Curtea de Conturi a României a realizat, în perioada 04.04.2022 – 27.05.2022, şase acţiuni de flash-audit la unităţi administrativ-teritoriale din zona litoralului, respectiv UATM Constanţa, UATM Mangalia, UATO Eforie, UATO Năvodari, UATC Costineşti şi UATC Limanu. Auditul a avut drept punct de plecare acţiunea de documentare realizată în anul 2021 asupra legalităţii şi regularităţii desfăşurării activităţilorautorizabile pe litoral, care a scos în evidenţă faptul că, în mare măsură, activităţile comerciale desfăşurate pe raza unităţilor administrativ-teritoriale din zona litoralului sunt efectuate/realizate de către operatori economici/comercianţi neautorizaţi, acest aspect având implicaţii directe în privinţa sănătăţii şi siguranţei consumatorilor, precum şi în privinţa modului de stabilire şi încasare a veniturilor bugetelor locale cuvenite din taxele de autorizare”, precizează instituţia în Raportul Sinteză „Auditul eficienţei şi eficacităţii activităţii de acordare a autorizaţiilor de funcţionare şi de utilizare temporară a locurilor publice în scopul desfăşurării de activităţi economice pe litoralul Mării Negre în condiţiile unor acte de comerţ la standarde ridicate”
Obiectivul general al misiunii de audit a vizat identificarea cazurilor de operatori economici care desfăşoară activitate comercială în localităţile riverane litoralului Mării Negre, în afara cadrului legal.
„În anul 2021, o parte importantă din activitatea comercială desfăşurată pe litoralul Mării Negre a fost realizată în afara cadrului legal, cu ocuparea domeniului public în mod abuziv. De asemenea, au fost identificate neconformităţi în ceea ce priveşte desfăşurarea de activităţi comerciale fără deţinerea de autorizaţii/acorduri emise de autorităţile de reglementare, dar şi legate de modul de efectuare a controalelor pentru reducerea sau eliminarea riscurilor de desfăşurare a activităţilor în afara cadrului legal de către operatorii economici”, indică documentul.
O altă constatare a auditorilor publici se referă la diminuarea veniturilor bugetelor locale cu valoarea veniturilor nestabilite (provenite din taxele necolectate de către unităţile administrativ-teritoriale), respectiv cu suma de 13.422.438 lei, estimată la nivelul minim al taxelor de autorizare sau cu suma de 22.760.349 lei, estimată la nivelul mediu al taxelor de autorizare.
De altfel, având în vedere că acordarea autorizaţiilor de funcţionare sau vizarea acestora în anul 2021 s-a făcut pentru mai puţin de jumătate din totalul celor care ar fi trebuit să solicite autorizarea, respectiv faptul că nu au fost încheiate contracte cu operatorii economici privaţi (spre ex. pentru serviciile de salubrizare), la bugetul local nu s-au încasat venituri substanţiale care ar fi putut ridica potenţialul economic al zonei, în acelaşi timp o parte a cheltuielilor fiind suportată chiar de unităţile administrativ teritoriale.
„Pentru a răspunde obiectivului general şi obiectivelor specifice ale acţiunilor de flash-audit, echipa de audit a demarat o campanie de conştientizare la nivelul operatorilor economici, prin elaborarea unor chestionare care au avut ca tematică exercitarea activităţilor de comercializare în zone publice pe litoralul românesc în condiţiile autorizării acestora de către unităţile administrativ-teritoriale. Analiza chestionarelor a scos în evidenţă necesitatea modificării cadrului de reglementare specific, întărirea stării de legalitate în domeniul desfăşurării activităţii de către operatorii economici şi, nu în ultimul rând, necesitatea creşterii rolului pro-activ al personalului unităţii administrativ-teritoriale”, anunţă instituţia.