„Dacă nu știți cum arată iadul, mergeți în UPU și o să-l vedeți”

Medicul Amin Zahra (foto), de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Timişoara, a transmis un nu mesaj în care vorbeşte despre dimensiunea valului patru: „Dacă nu ştiţi cum arată iadul, mergeţi în UPU şi o să-l vedeţi. Totul este blocat, tot ce poţi să vezi sunt măşti şi butelii de oxigen”. Medicul a rămas marcat de imaginea unui cuplu care împărţea aceeaşi mască de oxigen.

„Dacă nu ştiţi cum arată iadul, mergeţi în UPU şi o să-l vedeţi! După garda de ieri, am rămas cu o amintire pe care nu am cum să o uit prea curând…Este imaginea unui cuplu aflat în UPU, care împărţea aceeaşi mască de oxigen”, a scris medicul Amin Zahra pe Facebook.  

Acesta afirmă că totul este blocat, tot ce poţi să vezi sunt măşti şi butelii de oxigen.  

„Dacă prin tot haosul acela reuşeşti să ai contact vizual cu un coleg, tot ce poţi să citeşti în ochii lui este pe lângă oboseala tot mai accentuată, neputinţa! Încă nu este târziu să ne daţi şi voi o mână de ajutor”, a mai transmis medicul. 

Acesta face un apel la vaccinare:

„Dacă ţii la sănătatea ta şi vreţi să scăpăm din acest iad, în care ne aflam cu toţii, uite ce trebuie să faci: 

1. Îţi faci un test rapid sau PCR şi te asiguri că nu ai simptome, că eşti negativ. 

2. Îţi faci şi o programare la un centru de vaccinare şi încerci să intri în contact cu cât mai puţine persoane, până îţi faci vaccinul, chiar şi după”, a mai scris medicul.  

În finalul mesajului, doctorul transmite: ”România trezeşte-te”.  

Grupul de Comunicare Strategică a anunţat, marţi, cel mai mare bilanţ zilnic de la debutul pandemiei: 15.037de noi cazuri de infectare cu coronavirus.  

Iată ce spunea același medic pe 3 octombrie:

„Știti ce mă surprinde, că după aproape 2 ani de pandemie, încă sunt întrebat dacă CORONA există.

V-am tot prezentat în această perioadă de pandemie diverse cazuri. Mi-aș fi dorit să fiu scriitor și tot ce-am postat să fie doar povești.

Mi-am dorit să fiu optimist până în ultima clipă și am sperat, că poate lumea va înțelege gravitatea situației.

Că cifrele pe care le vedeți sunt reale, nu sunt cifre inventate de un personal medical epuizat.

Și sunt cât se poate de reali și pacienții care stau cu zilele ca să prindă un loc pe terapie intensiva ( asta dacă îl mai prind).

Nu sunt povești este realitatea dură de care eu mă lovesc, o realitate în care trebuie să refuz internarea pacientului din lipsă de locuri.

Și de ce??? ‼️‼️

Pentru că sunt încă mulți care nu cred în existența acestui virus.”

Vă recomandăm și:


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

De ce veți auzi sirene în Constanța

mie oct. 6 , 2021
Începând de astăzi și până pe 15 octombrie 2021 se vor verifica toate sirenele de alarmare publică din Constanța. Inspectorii Biroului Apărare Civilă, Sănătate și Securitate în Muncă și Situații de Urgență din cadrul Primăriei Municipiului Constanța vor verifica și, dacă este cazul, vor remedia defecțiunile constatate la sirenele de […]

V-ar putea interesa și: