Dan Tivilichi, directorul Portului Constanța, la masă cu operatorii. Ce au discutat

operatori portuari cnapmc

Operatorii portuari din Portul Constanța au participat, miercuri, 17 mai 2017, la sediul Administrației Porturilor Maritime, la o nouă întâlnire cu conducerea companiei pentru a discuta principalele teme de interes despre activitatea de pe platforma portuară.

Reprezentanți ai operatorilor portuari reuniți în cadrul Organizației Patronale Constanta Port Business Association, ai sindicatelor și ai Autorității Navale Române au centralizat problemele cu care se confrun în activitate și cele de infrastructură și le-au propus spre discuție pentru identificarea soluțiilor. Documentul a fost înaintat conducerii CN APM pentru a fi luat în calcul la redactarea planului de investiții și întreținere.

Unele dintre problemele sesizate, precum dragajul de întreținere sau cele mai multe dintre lucrările de infrastructură, au fost deja abordate de CN APM SA.

Astfel, lucrările de dragaj vor începe în perioada următoare, Compania Națională „Administrația Porturilor Maritime“ SA Constanța atribuind, prin procedură de licitație deschisă derulată în Sistemul Electronic de Achiziții Publice, contractul privind dragajul de întreținere în bazinele și șenalele porturilor. Valoarea contractului este de 10.939.635,25 lei (fără TVA), durata fiind de 12 luni de la data atribuirii.

Lucrările de dragaj de întreținere sunt cuprinse și în Master Planul Portului Constanța, ca proiect pe termen scurt necesar pentru a îmbunătăți accesul în porturile Constanța și Midia, precum și pentru a crește siguranța în arealul portuar. Ultimele lucrări de dragaj de întreținere în porturile maritime au fost realizate în anul 2008.

De asemenea, procedurile privind dragajul de investiție sunt în derulare, estimându-se ca în luna iunie să fie lansată licitația în Sistemul Electronic de Achiziții Publice.

Problemele semnalate referitoare la infrastructura rutieră au fost deja incluse într-un program de reparații al CN APM, finanțat din fonduri proprii, iar întreg sistemul rutier va fi funcțional pe perioada sezonului de cereale.

„Lucrăm la un studiu de trafic care să stea la baza dezvoltării viitoare adecvate a rețelei interioare de drumuri“, a declarat directorul general al CN APM, Nicolae Dan Tivilichi.

Administrația Porturilor Maritime are în plan modernizarea rețelei de apă și canalizare, proiect deja conturat, cu o valoare estimată de 60 milioane euro.

Totodată, va începe reabilitarea unor rețele electrice, precum și îmbunătățirea iluminatului public în porturi. Acolo unde infrastructura nu permite se va apela la iluminatul cu fotocelule.

A mai fost analizată starea danelor, a cheurilor și a platformelor, necesitatea identificării a unor noi spații destinate parcărilor.

Cei prezenți au stabilit necesitatea înființării unor grupuri de lucru pentru activitățile de remorcaj și pilotaj, din care să facă parte reprezentanții ANR, ai APC și ai firmelor specializate.

Directorul general al CN APM, Nicolae Dan Tivilichi, i-a informat pe operatori despre rezultatele înregistrate de companie în perioada august 2016 – mai 2017, precum și situația închirierilor de teren în porturile maritime.

Operatorii portuari au solicitat transferul administrării infrastructurii feroviare publice a Portului Constanța către CN APM pentru un management mai eficient.

Întâlnirea a avut loc în cadrul Protocolului de colaborare semnat de CN APM și Constanța Port Business Association și face parte din acțiunile necesare pentru a creiona o strategie navală coerentă.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Procesiune cu moaștele Sf. Constantin cel Mare, în Constanța

vin mai 19 , 2017
În fiecare an, sărbătoarea Sf. Mari Împărați și întocmai cu Apostolii, Constantin și mama sa, Elena, prilejuiește constănțenilor cinstirea ocrotitorilor lor spirituali. Sâmbătă, 20 mai, de la ora 16.00, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va conduce o procesiune cu moaștele Sf. Constantin cel Mare, aduse de la mânăstirea Sf.  Nicanor Zavordas, […]
sfintii-imparati-constantin-si-elena

V-ar putea interesa și: