Poliția Locală Constanța a participat la petrecerea de nuntă a două perechi de tineri, care au decis că se distreze în stradă, pe domeniul public.
Nuntașii puseseră chiar un covor roșu pe șosea, cum văzuseră, probabil, în filme.
Polițiștii locali n-au primit invitație de la miri sau nași, ci sesizări de la vecini, cărora le tremurau geamurile de la bașii manelelor.
Polițiștii nu au venit la petrecere cu mâna goală, ci cu trei amenzi.
„Polițiștii locali au sancționat contravențional două persoane din municipiul Constanța care erau responsabile de organizarea unor nunți cu lăutari care foloseau instrumente de sonorizare cu un volum fonic ridicat. La evenimente participau mai multe persoane persoane care tulburau liniștea locatarilor din cartierul constanțean Palas. Ambii organizatori au fost amendati contravențional după cum urmează: o sancțiune contravențională de 200 lei pentru persoana responsabilă de organizarea nunții de pe bulevardul I.C Brătianu; 2 sancțiuni contravenționale în valoare de 600 de lei pentru organizatorul nunții de pe strada Dâmbovița. Acesta a tulburat ordinea și liniștea publică a vecinilor limitrofi și a depozitat pe domenil public materiale și obiecte ( mese, scaune), îngreunând traficul rutier și pietonal din zonă.”, a precizat Valentina Chiriță, purtătorul de cuvânt al Poliției Locale Constanța.
Polițiștii au reușit să pună capă petrecerii, obligându-i pe petrecăreți să oprească muzică și să elibereze spațiul public. Mai mult, i-au pus să facă și curățenie în zonă, sub privirile lor.
În altă ordine de idei, ieri, 11.09.2018, polițiștii locali care se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu în cartierele constănțene Anadalchioi, Brotăcei, Cireșica, Trocadero, Coiciu, Dacia, Tomis 3, Tomis Nord, Henry Coandă, Tomis Plus, Palazu Mare, Badea Cârțan dar și în alte zone de interes ale municipiului Constanța au aplicat 229 de amenzi contravenționale în valoare totală de 88.611 lei pentru acte de comerț ilicit, tulburarea ordinii și liniștii publice, consum de băuturi alcoolice în alte locuri decât cele special amenajate, rascolirea gunoiului din containere, deplasarea cu mijlocul de transport în comun fără a deține titlu de călătorie valabil, nerespectarea normelor privind circulația pe drumurile publice și alte fapte antisociale care vizează in special menținerea curățeniei pe domeniul public al orașului Constanța. De asemenea, a fost dispusă și o măsură complementară de imobilizare a unui vehicul cu tracțiune animală. Atelajul hipo a fost depozitat într-un loc special amenajat al autorității publice locale.
„Pentru prevenirea săvârșirii unor astfel de fapte antisociale solicităm cetățenilor care întâlnesc astfel de cazuri să ne acorde sprijinul pentru identificarea lor sesizând Dispeceratul Poliției Locale Constanța 0241484205, iar echipajele noastre vor interveni în regim de urgentă.
Pentru utilizatorii aplicației whatsapp numărul de contact este 0799606142 cu rugămintea de a transmite fotografii cu ceea ce constată, locul și alte date care să ne permită identificarea rapidă și tragerea la răspundere a acestora.”, au precizat reprezentanții Poliției Locale Constanța.
Scopul Direcției Generale Poliția Locală Constanța nu este acela de a-i amenda pe cetățeni sau de a a-i împiedica să desfășoare anumite activități în limite legale, ci acela de a crea un climat de ordine și siguranță publică în municipiul Constanța.