Data până la care puteți obține facilități fiscale dacă aveți datorii

Sediul SPIT Constanța

Serviciul Public de Impozite și Taxe (SPIT) Constanța informează contribuabilii care au obligații bugetare principale datorate bugetului local, restante la 31 august 2024 inclusiv, că până la data de 25 noiembrie 2024 inclusiv, pot beneficia de anumite facilități fiscale.

Facilități fiscale acordate persoanelor fizice

1. Debitorii care înregistrează obligaţii bugetare principale restante la data de 31 august 2024 inclusiv, în cuantum mai mic de 5.000 lei inclusiv, pot beneficia de:

a) anularea unui procent de 50% din obligaţiile bugetare principale, restante la data de 31 august 2024 inclusiv, în situaţia în care acestea sunt stinse în procent de 50% până la data depunerii cererii de anulare, dar nu mai târziu de data de 25 noiembrie 2024;

b) anularea obligațiilor de plată accesorii aferente obligaţiilor bugetare principale, restante la data de 31 august 2024 inclusiv, dacă este respectată condiţia de la lit. a).

2. Debitorii care înregistrează obligaţii bugetare principale restante la data de 31 august 2024 inclusiv, în cuantum mai mare de 5.000 lei, pot beneficia de:

a) anularea unui procent de 25% din obligaţiile bugetare principale, restante la data de 31 august 2024 inclusiv, în situaţia în care acestea sunt stinse în procent de 75% până la data depunerii cererii de anulare, dar nu mai târziu de data de 25 noiembrie 2024;

b) anularea obligațiilor de plată accesorii aferente obligaţiilor bugetare principale, restante la data de 31 august 2024 inclusiv. dacă este respectată condiţia de la lit. a).

Facilități fiscale acordate persoanelor juridice

– anularea obligaţiilor de plată accesorii aferente obligaţiilor bugetare principale restante la data de 31 august 2024 inclusiv.

Pentru a beneficia de facilitățile fiscale, contribuabilii trebuie să îndeplinească următoarele condiții:

– debitorii, persoane juridice, să achite toate obligațiile bugetare principale restante la data de 31 august 2024 inclusiv;

– debitorii, persoane fizice, să achite cota procentuală de 50%, respectiv 75%, după caz, din obligaţiile bugetare principale restante la data de 31 august 2024 inclusiv;

– să achite toate obligațiile bugetare principale și accesorii cu termene de plată cuprinse între data de 1 septembrie 2024 și data depunerii cererii de anulare, dar nu mai târziu de data de 25 noiembrie 2024;

– să depună cererea de anulare a obligațiilor bugetare până cel târziu la data de 25 noiembrie 2024 inclusiv, sub sancțiunea decăderii.

Procedura

Contribuabilii care intenționează să beneficieze de anularea unor obligații bugetare, respectiv a obligaţiilor accesorii şi/sau a unei cote procentuale din obligaţiile bugetare principale, după caz, trebuie să depună la SPIT Constanța o notificare în acest sens. Notificarea nu are caracter obligatoriu.

Notificările și cererile de anulare, se regăsesc pe site-ul instituției și se depun până cel târziu la data de 25 noiembrie 2024 inclusiv, utilizând una dintre următoarele modalități:

– Prin e-mail, la adresele instituției, disponibile pe www.spit-ct.ro, secțiunea CONTACT;

– Prin poștă, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire, la adresele SPIT, disponibile pe site-ul instituției www.spit-ct.ro, secțiunea CONTACT;

– La sediile agențiilor SPIT.

Pentru mai multe detalii, contribuabilii pot consulta HCL nr. 435/2024 privind aprobarea acordării unor facilități fiscale și a Procedurii de anulare a unor obligații bugetare, disponibil pe site-ul instituției www.spit-ct.ro, secțiunea TRANSPARENȚĂ DECIZIONALĂ/ACTE NORMATIVE ADOPTATE.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Primăria Constanța a trimis poliția pe capul familiilor care și-au înscris copiii la școală folosind vize de flotant

joi nov. 7 , 2024
În aceste zile are loc o acțiune fără precedent în municipiul Constanța, dacă nu cumva în toată România, din știința noastră. Poliția Română a descins în cele mai căutate și mai bune școli din oraș pentru a depista familiile care și-au înscris copiii folosind vize de flotant. Din informațiile noastre, […]

V-ar putea interesa și: