Ultimul sondaj ARGUMENT, din perioada 7-14 septembrie, vine cu informații explozive despre marele câștigător al alegerilor din Constanța.
Sondajul ARGUMENT, institut de sondare al DCMedia Group, a fost realizat pe un eșantion de 1.040 persoane, pentru Constanța, prin metoda CATI și are o marjă de eroare de +- 2,2%. Conform rezultatelor sondajului, 64% dintre respondenți și-au exprimat intenția de vot. Aceasta este mai ridicată în rândul votanților USR-PLUS, cu vârsta cuprinsă între 51 şi 65 de ani și peste 65 ani.
Cu privire la intenția de vot pe partide la alegerile locale, cei mai mulți și-au exprimat preferința pentru PNL, respectiv 33,2%. La diferență de 5,9% se află Alianța PSD-ALDE-PNȚCD-ADER, cu 27,3%. Al treilea loc este ocupat de USR-PLUS, CU 16,6%, după cum arată și graficul de mai jos.
Pro România are 8,3% și PMP 7,7%.
Pe segmentul de vârstă se constată că Alianța PSD-ALDE-PNTCD-ADER rămâne în preferințele electoratului pe eșantionul de vârstă +65, dar și pe segementul 36-50 ani cu 31,3%. În schimb pe eșantionul de vârstă 51-65 ani, PNL conduce cu 34,2%.
Sondajul ARGUMENT mai arată că, pentru președinția CJ Constanța, preferat este candidatul Alianței PSD-ALDE-PNȚCD-ADER, respectiv Felix Stroe! Procentul care-și exprimă intenția de vot pentru Felix Stroe este de 30,1%. Mihai Lupu ocupă al doilea loc, cu 27,9%, el fiind reprezentantul PNL. Eugen Remus Negoi (USR-PLUS) are intenția de vot de 15,7%, urmat fiind de independentul Gheorghe Muhcină, cu 10,7% și de Răzvan Filipescu (Pro România) cu 8,3%.
În continuare, rezultatele arată astfel: Ioana Florentina Reșit (Partidul Mișcarea Populară)- 4%, Daniel Constantin Moraru (Partidul Ecologist Român)- 1,3%, Peia Ninel (Partidul Neamul Românesc)- 1% și Gheorghe Haleț (Liga Organizată a Regiunilor Drepte)- 1%.
Pe categorii de vârstă, segmentul cuprins între 18 și 35 de ani îl preferă pe Eugen Remus Negoi cu 29,9%, iar pe segmentul +65 ani conduce Stroe Felix cu 41,3%.
Sondajul ARGUMENT arată că Mihai Lupu este sub scorul partidului cu 5,3%, în timp ce Stroe Felix este peste scorul partidului cu 2,8%.
Sursa: DCNews.ro