Adrian Stan, fostul primar din Techirghiol, a fost condamnat astăzi la închisoare cu suspendare, pentru luare de mită. Dacă pedeapsa se va menține și la recurs, va scăpa de închisoare și va rămâne numai cu perioada pe care a petrecut-o în arest preventiv.
Am auzit de Adrian Stan pentru prima dată în alegerile locale de acum opt ani. A candidat la Techirghiol, unde a câștigat cu un singur vot diferență. Acum îmi dau seama că acest vot a dus, de fapt, la condamnarea sa penală de astăzi. O localitate mică, unde problemele sunt, prin corespondență, mici. Și-a câștigat cele trei minute de celebritate când a anunțat că vrea să joace o parte din banii primăriei la Loto 6 din 49, pentru ca, în eventualitate în care câștigă, să finanțeze proiectele locale.
L-am cunoscut apoi, profesional, mai bine, și am discutat de mai multe ori. Adrian Stan părea puțin diferit de alți primari. Avea experiență în administrație după ce lucrase într-un minister în București. Este o persoană care iubește călătoriile și deseori am împărtășit cu el bucuria descoperirii unor locuri noi, departe de casă. În sinea mea mi-am spus întotdeauna că un om care călătorește mult capătă o altfel de viziune asupra lumii, o înțelege mai bine, și am crezut că desele incursiuni în lumea civilizată îl țin departe de obiceiurile orientale cu care istoria ne este impregnată, departe de atât de celebrele cuvinte cu origini turcești precum bacșiș sau peșcheș. Sau poate tocmai aceste călătorii devin un drog care te fac să cauți bani pentru a-l hrăni?
Nici cosmopolita Londră, nici minunata Italie, nici alte destinații europene sau nu nu au reușit însă să învingă dorința de ariviție din sufletul lui Adrian Stan.
A luat 40.000 de lei șpagă. Cerea 3% din contracte. Nu se lăcomea, ar putea spune unii. Și-a recunoscut fapta și probabil va scăpa, cum spuneam, de închisoare.
Mai e ceva: Adrian Stan nu este un om sărac. Se vede după Mercedesul 4×4 pe care îl conduce, după haine, după călătorii. Fata sa deține o afacere frumoasă (produse cosmetice bazate pe nămolul din Techirghiol – cum a obținut licența este altă poveste). O domnișoară educată în Anglia, decisă, interesantă. O poveste de succes.
Cu o viață de succes, ajuns la vârsta maturității, cu experiență în administrație, Adrian Stan era pregătit pentru următorul pas în carieră: un mandat de parlamentar. Trebuia numai să se decidă dacă vrea să fie deputat sau senator. Ceva îmi spune că ar fi reușit.
A dat cu piciorul la toate aceste când, într-o parcare din Constanța, a luat un plic în care erau 40.000 de lei.
Adrian Stan va trăi bine și de acum înainte, în ciuda condamnării. Pentru mine, însă, și probabil pentru mulți cei care l-au cunoscut și care au avut încredere în el, ceva s-a schimbat. Primarul penal m-a dezamăgit mai mult decât credeam. Dacă și Adrian Stan, căruia viața i-a oferit cele mai frumoase daruri, cere șpagă, probabil că nu ne vom mai face bine niciodată. Sau poate l-am ”citit” eu greșit pe acest om – căci mi s-a spus că este uns cu toate alifiile. De ce un un om care are tot ce îi trebuie devine infractor pentru câteva mii de euro?. Îi mureau copii de foame, cum se zice? Voia să-și schimbe jeep-ul? E o boală?
De ce ați luat șpagă, domnule Stan?