De ce primim atât de multe mesaje RO-ALERT pe telefon

În ultima vreme, românii au primit destul de des mesaje de avertizare RO-ALERT pe telefoanele mobile. Prea multe, spun unii.

Reprezentanții ISU au explicat numărul mare, dar și erorile apărute în ultima vreme în textul mesajului. De asemenea, vă recomandă să nu dezactivați opțiunea de primire a mesajelor.

Iată ce spun aceștia:

„În cursul acestei dimineți, în urma transmiterii mesajelor de avertizare RO-ALERT către populație, în mai multe zone din țară, au fost sesizate atât cazuri de primire multiplă a respectivului mesaj, cât și de modificare a textului transmis (separare cuvinte, introducerea literelor „ro” în corpul textului).

Departamentul pentru Situații de Urgență și Inspectoratul General pentru Situații de Urgență vă asigură că aceste teste au rolul de a identifica eventualele erori ale sistemului care nu pot fi remediate pe timpul producerii unei situații de urgență reală.

Perioada alocată testelor este până la data de 30 iulie, iar în cazul persistenței unor erori aceasta ar putea fi prelungită, urmând a comunica public intervalul alocat verificării Sistemului RO-ALERT.

Suntem conștienți de disconfortul creat și ne cerem scuze pentru eventualele neplăceri, însă derularea acestor teste este obligatorie având în vedere scopul pentru care a fost conceput Sistemul de avertizare RO-ALERT!

Dezactivarea opțiuni de primire a mesajelor pe terminalele mobile nu este recomandată, având în vedere efectele ce pot fi generate asupra vieții comunităților în cazul producerii situațiilor de urgență reale.

Totodată, vă adresăm rugămintea de a nu apela numărul unic de urgență 112 pentru a semnala eventuale deficiențe ale Sistemului RO-ALERT.

Asigurăm cetățenii că toate aspectele sesizate vor fi analizate de specialiștii angrenați în tot acest proces, urmând ca disfuncționalitățile să fie remediate în timpul cel mai scurt posibil!”


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Tot mai mulți români și străini trec granița cu Bulgaria

vin iul. 26 , 2019
În plin sezon estival şi mulţi cetăţeni români aleg să-şi petreacă vacanţa în afara graniţelor ţării, iar Poliția de Fontieră a constatat o creștere a numărului turiştilor români şi străini care tranzitează punctele de trecere a frontierei de la graniţa cu Bulgaria. În acest sens, Garda de Coastă a dispus toate […]
vama veche punct frontiera (5)

V-ar putea interesa și: