În cursul zilei de ieri, în intervalul orar 18.00-00.00, polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța au desfășurat acțiuni pentru menținerea unui climat optim de ordine și siguranță publică, prevenirea și combaterea faptelor ilegale, precum și a principalelor cauze generatoare de accidente rutiere, dar și pentru prevenirea și limitarea răspândirii COVID-19.
La acțiunea desfășurată în municipiul Constanța și localitățile limitrofe au participat peste 130 de polițiști de ordine publică, poliție rutieră și investigații criminale din cadrul Poliției municipiului Constanța, precum și jandarmi ai Grupării Mobile „Tomis” și Inspectoratului de Jandarmi Județean Constanța, respectiv polițiști locali din cadrul Direcției Generale de Poliție Locală Constanța.
Astfel, au fost legitimate aproximativ 800 de persoane, au fost controlate peste 400 de autovehicule, totodată fiind verificate 83 de localuri.
În urma activităților, au fost aplicate 416 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 180.000 de lei, dintre care 249 la Legea 55/2020, 37 la Legea 61/1991 și 109 la O.U.G. 195/2002.
Iată câteva din neregulile pe care le-au găsit:
Polițiști din cadrul Secției 2 au observat, pe strada Valea Morii din municipiul Constanța, 4 persoane care stăteau lângă un stâlp de electricitate, având o scară rezemată de acesta. Din cercetări a reieșit faptul că bărbații, cu vârste cuprinse între 28 și 51 de ani, ar fi încercat să racordeze, în mod clandestin, un imobil la rețeaua electrică. În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul tentativei la infracțiunea de furt calificat și executarea sau folosirea de instalații clandestine în scopul racordării directe la rețea sau pentru ocolirea echipamentelor de măsurare.
Polițiștii Secției 3 au identificat o societate comercială (sală de jocuri), în interiorul căreia se aflau mai multe persoane, nefiind respectat programul de funcționare. Totodată, în urma verificărilor s-a stabilit faptul că persoanelor le-a fost permis accesul în local, deși nu dețineau certificat verde. Administratorul societății comerciale a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare totală de 2.000 de lei.
Polițiștii Secției 4 au identificat o societate comercială (restaurant) în interiorul căreia se aflau mai multe persoane, iar în urma verificărilor s-a constatat faptul că a fost permis și accesul persoanelor care nu dețin certificat verde.
Administratorul societății comerciale a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 2.000 de lei.
Totodată, polițiștii Secției 4 au identificat un operator economic (magazin alimentar), care nu respecta programul de funcționare prevăzut de lege, fapt pentru care administratorul societății comerciale a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 1.000 de lei.
Continuând verificările, polițiștii Secției 4 au identificat 5 operatori economici (săli de jocuri de noroc), care au permis accesul clienților, în incinta unităților, fără ca aceștia să dețină certificat verde.
Administratorii societăților comerciale au fost sancționați contravențional cu amendă în valoare de 1.000 de lei fiecare.
Polițiști din cadrul Biroului Rutier Constanța au identificat un bărbat, de 31 de ani, care a condus un autoturism pe strada Soveja din municipiul Constanța, în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice. În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 0,41 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind condus la spital pentru prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.
Polițiști din cadrul Postului de Poliție Mihail Kogălniceanu au identificat un bărbat, de 59 de ani, care a condus un autoturism pe strada Tudor Vladimirescu din localitatea Mihail Kogălniceanu, în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice. În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 0,46 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind condus la spital pentru prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.
Polițiști din cadrul Postului de Poliție Valu lui Traian au identificat un bărbat, de 23 de ani, care a condus un autoturism, în localitatea Valu lui Traian, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Sursă foto: arhivă CT100.ro