De frică, mi-am cumpărat un SUV

Acum doi ani mi-am cumpărat un SUV. Am avut un singur motiv serios: siguranța.

Și atunci, ca și acum, sunt îngrozit de modul în care se conduce și de accidentele mortale aproape zilnice. Mi-e frică să conduc, atunci când văd cum se conduce.

Mi-am cumpărat o mașină deșteaptă, care știe să frâneze singură dacă vede un obstacol în față, care are, desigur, 5 stele la testele de siguranță, cu tracțiune 4×4, tot pentru siguranță, mai ales pe timp de iarnă. Nu mă dădeau banii afară din casă (nici n-a fost nouă), dimpotrivă, dar sutele de imagini cu accidente grave pe care le vezi ca ziarist îți schimbă percepția.

(Acum câteva luni a murit un psiholog pe care-l avusesem invitat în emisiune. Un tip deștept, rațional, cu familie. A întors pe linia dublă continuă și cineva l-a izbit în plin. E numai un exemplu al unui comportament aparent inexplicabil. Moartea vine oricând.)

Am văzut cu toții exemple de șoferi care n-ar fi trebuit să conducă, pentru că sunt pericol public.

Astăzi am citit o știre care m-a făcut să nu regret banii investiți acum doi ani (da, spun „investiți” cunoscând proprietatea termenilor și faptul că deprecierea financiară este inexorabilă).

România este țara cu cel mai mare risc de a muri pe șosele. Mor 96 de oameni la un milion de locuitori, de aproape 5 ori mai mult decât în Suedia, de aproape două ori mai mult decât media Uniunii Europene.

Motivele sunt multe. Se spune că lipsa autostrăzilor ar fi primul. Nu cred. Noi circulăm românește și pe autostrăzi. Nu conducem cu 130, ci cu 139, știm noi că radarele au o toleranță. Englezii au panouri care-ți spun că limita de viteză nu este viteza cu care trebuie să conduci. Noi forțăm până la ultimul kilometru. Nu știm să păstrăm banda 1, să nu folosim faza lungă, ba uneori nu știm nici care-i sensul pe care trebuie să mergem.

Îmi spunea un expert chemat să elucideze accidentele problematice că la noi se produc atât de multe accidente rutiere din două cauze. Una este că legea este foarte interpretabilă. Amenzile variază foarte mult, pentru aceeași abatere, și, în plus, poți plăti jumătate din minim. De ce trebuie să fie atât de arbitrar? În state civilizate, e simplu. Ai depășit viteza legală cu x kilometri, amendă 100 de euro. Polițistul nu interpretează legea, nu hotărăște, ci o aplică. Așa-i corect. Nouă ne place mai balcanic, ne place această negociere cvasi legală. O altă cauză – și poate n-o să credeți – este cultura. Există, îmi spunea, o cultură a condusului, care este strâns legată de o cultură a ordinii, dar și de cultura în adevăratul sens al cuvântului. Pare greu de asimilat conceptul, dar gândiți-vă, de pildă, cum va conduce spre casă un domn care iese de la un spectacol de operă sau care tocmai a terminat de citit un roman bun și cum conduce un domn care se duce la nuntă în trening.

Probabil că principala cauză a accidentelor este însă nerespectarea regulilor și neaplicarea lor. De curând, de pildă, amenzile pentru folosirea telefonului mobil în timp ce conduci s-au majorat destul de mult. Dacă mai faci și altă greșeală și ești prins, ți se ia permisul. Cu toate acestea, putem vedea zeci de cazuri, zilnic, de șoferi care ignoră regulile. Chiar și din cei care au mașini cu bluetooth, deci ar putea vorbi foarte simplu fără să atingă telefonul. Cine să-i amendeze? Dacă scapi o dată, de două ori, de zece ori neamendat, începi să crezi că nu vei fi prins niciodată.

Noi am făcut un sport național din încălcarea legilor, iar poliția pur și simplu nu poate amenda – nici dacă vrea – pe toți cei care nu respectă regulile. Lege înseamnă o regulă imperativă, cu caracter general, care emană de la un deţinător al autorităţii într-un grup social, impusă omului din exterior şi sancţionată prin intermediul forţei publice. Nouă ne place mai nimic din această definiție. Nici autoritatea, nici impunerea, nici sancțiunea. De fapt, cu îi plac toate acestea, a priori? Nimănui. Dar, pentru a putea trăi civilizat, avem nevoie de legi și trebuie impuse și respectate. Sau, în unele cazuri, pur și simplu pentru a putea trăi.

Politicienii, indiferent de partid, ar trebui să se consulte cu specialiști și să elaboreze împreună un set de măsuri pentru a reduce drastic numărul de morți. Un pact național transpartinic și finanțat, care să prevadă măsuri complexe, de la construcția de autostrăzi la măsuri de educație rutieră și conștientizare, până la încurajarea transportului feroviar, mult mai sigur. Sunt zeci de microbuze care zburdă pe autostrada dintre Constanța și București, dar numai 3-4 trenuri.

Acum doi ani, m-am întâlnit, în Elveția, cu o persoană cu o funcție importantă în Ministerul Educației. Cred că se apropia de 11 noaptea când s-a scuzat și mi-a spus că trebuie să plece. Nu voia să piardă ultimul tren spre casă. Avea mașină, dar a preferat, pentru o distanță de circa 70 de kilometri, să vină cu trenul. În Elveția, trenurile merg… ca un ceas elvețian. Asta după ce, în urmă cu vreo aproape 50 de ani, confederația și-a dat seama că traficul rutier devine un coșmar și a investit masiv în rețeaua de cale ferată. E totul atât de bine gândit încât s-a calculat și cât timp faci ca să schimbi un tren cu altul. De pildă, ca să nu pierzi timp, ușa pe care ieși din primul tren va fi întotdeauna îndreptată spre ușa din trenul pe care intri.

Altă lume, desigur. Noi nu vom ajunge acolo niciodată, sunt sigur. Dar unele măsuri trebuie luate. Azi, nu mâine.